Lumea arabă, în spirala revoltei

Unii analişti vorbesc despre “efectul de domino”. Alţii fac trimitere la evenimentele din 1989 din Europa Centrală şi de Est. Dar mişcările sociale care au cuprins ţări arabe din Africa şi din Orientul Mijlociu sunt, pentru majoritatea observatorilor, dovada că oamenii încep să creadă că-şi pot câştiga libertatea dacă ies în stradă şi îşi cer drepturile.

“Ce vedem întâmplându-se în lumea arabă e ca un val al trezirii la realitate. În toate aceste ţări, masele suferă. Trăiesc în condiţii grele atât din punct de vedere economic, cât şi politic. Oamenii vor să scape de corupţie, doresc o democraţie reală în care să-şi aleagă singuri conducătorii. Vor ca bogăţiile naturale din ţările lor să nu mai fie furate şi ca oficialii corupţi să ajungă după gratii”, comentează Imad Rawashdeh, jurnalist free-lancer din Iordania.

Agenţia France Presse a alcătuit o hartă a undei de şoc provocate în lumea arabă de revoluţia din Tunisia.

Egipt: la data de 25 ianuarie încep manifestaţii fără precedent împotriva regimului preşedintelui Hosni Mubarak, aflat la putere din 1981; protestele de stradă au fost precedate de mai multe cazuri de autoimolare.

Yemen: la 18 ianuarie, forţele de securitate i-au dispersat pe participanţii la un protest studenţesc la Saana; tinerii cereau un mediu politic democratic şi le transmiteau popoarelor arabe un mesaj de revoltă împotriva liderilor lor; la 27 ianuarie, mii de persoane au ieşit pe străzile capitalei cerând retragerea preşedintelui Ali Abdallah Saleh, aflat în funcţie de 32 de ani; atorităţile s-au repliat organizând o contramanifestaţie şi anunţând creşterea salariilor.

Iordania: în data de 14 ianuarie, mii de persoane au manifestat în mai multe oraşe, nemulţumite de inflaţie şi de politica economică a Guvernului; două zile mai târziu, 3.000 de oameni au participat la un protest paşnic, de tip “sit-in”, în Amman, pledând pentru o revoluţie în stil tunisian; o săptămână mai târziu a urmat o altă manifestaţie, în ziuda unor măsuri cu caracter social anunţate de autorităţi; vineri, proteste paşnice au avut loc la Amman, Zarka şi Irbid, cu participarea a 4.000 de oameni.

Algeria: de la data de 14 ianuarie două persoane au murit după ce şi-au dat foc; alte şapte tentative similare au avut loc; la 22 ianuarie, poliţia a intervenit în forţă pentru a împiedica desfăşurarea unei manifestaţii “pentru democraţie”; Cel puţin 20 de persoane au fost rănite.

Sudan: la 16 ianuarie, partidele de opoziţie au cerut “încheierea regimului totalitar” al preşedintelui Omar el-Bechir şi demisia ministrului de Finanţe, considerat vinovat de creşterea preţurilor la produsele alimentare; de la începutul lunii ianuarie, aceste scumpiri au dus la repetate confruntări între poliţie şi studenţi; la 25 ianuarie, într-o zonă limitrofă a capitalei, un bărbat a murit după ce şi-a dat foc.

Oman: la 17 ianuarie, aproape 200 de manifestanţi au protestat faţă de preţurile mari din ţară; protestul este reprezentativ în condiţiile în care astfel de “incidente” sunt extrem de rare în aceast regat arab.

Mauritania: la 17 ianuarie, un om de afaceri nemulţumit de regimul aflat la putere şi-a dat foc în capitala Nouakchott.

Maroc: trei persoane au încercat să îşi dea foc la 21 ianuarie; un alt caz similar a avut loc patru zile mai târziu. Autorităţile marocane încearcă acum să cumpere mari cantităţi de cereale pentru ca lipsurile să nu-i scoată pe oameni în stradă.