Măcel civil în Israel, întreținut de extremiștii arabi și evrei

Actuala explozie de violență dintre palestinieni și statul evreu este pe punctul de a provoca la fel de multe victime ca în 2014, în timpul ultimului conflict devastator din Gaza. În multe privințe, episodul de acum este însă mai sumbru decât războiul derulat cu șapte ani în urmă. Confruntarea de astăzi nu se limitează la raiduri aeriene și rachete trase deasupra Fâșiei Gaza și a părții sudice a Israelului, ci s-a extins pe străzile orașelor israeliene, în vecinătățile Ierusalimului și de-a lungul Cisiordaniei. În mod lugubru, conflictul este alimentat de polarizările tot mai adânci, într-o zonă în care vocile extremiștilor din ambele tabere au devenit dominante, iar cele ale susținătorilor coexistenței pașnice sunt pe cale de dispariție. Foarte probabil, actualele violențe vor lua sfârșit doar după ce palestinienii și israelienii își vor proclama, fiecare, victoria. Apoi, pacea fragilă din regiune nu va fi mai mult decât un simplu armistițiu, gata să fie încălcat de îndată ce interesele politicii extremiste vor ordona un nou conflict. 

Pe 13 septembrie 1993, premierul israelian de atunci, Yitzhak Rabin, și liderul Organizației pentru Eliberarea Palestiniei, Yasser Arafat, își strângeau mâinile sub privirile președintelui american de la vremea respectivă, Bill Clinton, pe gazonul din fața Casei Albe. Cei doi lideri promiteau să îngroape securea războiului, în încercarea de a pune capăt unui secol de vărsare de sânge. Scena, petrecută imediat după semnarea Acordurilor de la Oslo, într-o tentativă diplomatică internațională de aplanare a crizei israeliano-palestiniene, avea să fie momentul în care cele două tabere s-au aflat cel mai aproape de rezolvarea unui conflict devastator, prin adoptarea soluției creării a două state în regiune. Rabin avea să fie însă asasinat, în noiembrie 1995, de către un extremist evreu, iar planul de pace a căzut. Ultimii ani au adus în regiune o spirală de ostilitate și violență, iar apeluri la calm și reținere ale comunității internaționale nu au afectat cu nimic cauzele adânci care alimentează conflictul.

Măcel între vecini

Arabii constituie, în prezent, 20 la sută din populația Israelului. Una dintre cele mai periculoase caracteristici ale actualelor confruntări este aceea că orașele israeliene cu populație arabă, precum Lod și Haifa, au fost atrase, la rândul lor, în spirala violențelor. Chiar și în timpul războiului sângeros din 2014 și, în general, în perioada intifadelor palestiniene, pacea fusese menținută pe scară largă în aceste orașe. Acum însă, în ultima săptămână a confruntărilor, tinerii arabi și evrei s-au angrenat în lupte de stradă, precum și în incendierea de locuințe și de locuri de rugăciune. După cum mărturisea cu câteva zile în urmă primarul din Lod, autoritățile au pierdut controlul asupra orașului, iar străzile au devenit câmpul de luptă al unui război civil între arabi și evrei. În numai câteva zile, discriminarea zilnică resimțită de numeroși palestinieni care trăiesc în Israel a fost înlocuită de alte teme, mult mai incendiare. Criza s-a extins rapid și cu violență, în urma încercărilor repetate ale naționaliștilor evrei de a evacua familii de palestinieni din casele lor, în Sheikh Jarrah, cartier din vecinătatea Ierusalimului de Est și a continuat după confruntările dintre forțele israeliene de ordine și palestinieni în jurul moscheii Al-Aqsa, cu ocazia Ramadanului. 

Atracția extremiștilor

A fost momentul în care pe scenă și-a făcut apariția organizația paramilitară extremistă Hamas. În încercarea de a da o lovitură Autorității Palestiniene, în perspectiva alegerilor din Gaza și Cisiordania, gruparea teroristă s-a erijat în apărătoarea palestinienilor, cerând retragerea soldaților israelieni din Sheikh Jarrah și din apropierea moscheii Al-Aqsa. Hamas avea să lanseze apoi, într-o singură săptămână, peste 3.000 de rachete asupra Israelului. Gruparea islamistă are acum ocazia să pretindă că este adevărata reprezentantă a palestinienilor, într-un moment în care președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, a amânat alegerile, iar inițierea oricăror negocieri sub auspiciile comunității internaționale pentru reprogramarea unui scrutin ar afecta scorul electoral al reprezentanților politici ai organizației extremiste, al cărei singur mod de existență este rezistența armată față de statul evreu. Din perspectiva apropiatelor alegeri parlamentare și prezidențiale din teritoriile palestiniene, incidentele din Ierusalim par să fi oferit liderilor Hamas o ocazie nesperată de a demonstra că sunt puternici și gata să plece la război contra Israelului. Și în cealaltă tabără extremiștii sunt motorul intensificării conflictului. În acest context, se pare că nu doar Hamas profită de această criză, ci și premierul israelian interimar, Benjamin Netanyahu, care depinde de forțele politice ultranaționaliste pentru a rămâne la putere și mizează pe o politică dură față de palestinieni. Din această perspectivă, Netanyahu are nevoie de Hamas, declarau recent analiști în Orientul Mijlociu, citați de CNN. În momentul de față, alternativele pentru israelieni par a fi redobândirea controlului asupra Gaza, care ar costa enorm, sau menținerea actualei situații, ce ar permite și altor grupuri extremiste, precum Jihadul Islamic, să se dezvolte în liniște. Dincolo de oportunismul politic, Netanyahu a beneficiat timp de patru ani și de sprijinul politic necondiționat al fostului președinte american, Donald Trump. Astfel, cu acordul tacit al Casei Albe, guvernul Netanyahu a adoptat, în 2018, legea care permite dreptul la „autodeterminare națională” doar pentru „toți evreii” și nu pentru toți cetățenii Israelului. Legea a retrogradat araba din poziția de limbă oficială într-una cu „statut special”. Apoi, el a promovat extinderea implantărilor evreiești în Cisiordania, în pofida protestelor internaționale. Actualele încercări de a-i evacua pe palestinienii din Ierusalimul de Est par să urmeze același tipar. Și, astfel, soluția „celor două state”, mediată de comunitatea internațională, pare tot mai puțin viabilă, pe măsură ce Cisiordania se transformă într-un mozaic de suprafețe, care alternează localitățile palestiniene cu implantările evreiești și în care strategia israeliană începe să semene cu o anexare. Luna trecută, un raport al grupului de reflecție pe teme de politică internațională „Carnegie Endowment for International Peace” descria soluția „celor două state” drept „eșafodul care menține ocupația și este structural incapabilă să ofere pace și securitate”. Pe de altă parte, soluția unui singur stat, care ar oferi cetățenie deplină și locuitorilor din Cisiordania și Fâșia Gaza, este considerat de numeroși israelieni drept o „otravă demografică”, de neconceput în actuala atmosferă.

Un sfârșit e un început

După cum s-a întâmplat și în cazul războiului din 2014, actualele violențe vor lua sfârșit atunci când ambele tabere vor simți că își pot proclama „victoria”, în pofida distrugerilor și a civililor uciși, iar SUA și Egiptul vor putea media termenii unei înțelegeri între beligeranți. Va fi însă vorba doar despre un armistițiu fragil, gata să fie încălcat de îndată ce interesele politicii extremiste vor ordona un nou conflict în regiune. 

„Abordarea administrației Biden de până acum  sugerează că Washingtonul va accepta confortabil un sfârșit nefericit al actualei situații!”

Martin Indyk, diplomat american