x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Măcel în SUA. Legea armelor, atacată dur

Măcel în SUA. Legea armelor, atacată dur

de Şerban Mihăilă    |    05 Aug 2019   •   11:49
Măcel în SUA. Legea armelor, atacată dur

Într-una dintre cele mai sângeroase zile din istoria statului Texas, un tânăr de 21 de ani a deschis focul, sâmbătă, într-un hipermarket plin de oameni, în apropierea graniței cu Mexic, ucigând 20 de persoane și rănind alte 26, înainte de a fi arestat. Câteva ore mai târziu, alți nouă oameni au fost omorâți, iar cel puțin 26 au fost răniți, într-un nou măcel, produs în Dayton, statul Ohio. Acest ultim atac ridică la 250 numărul de incidente similare comise de la începutul anului, în care și-au pierdut viața peste patru persoane.

 

Imediat după producerea masacrului din orașul texan El Paso, poliția a început să investigheze dacă ucigașul este autorul unui manifest difuzat pe un forum online, al cărui text ar demonstra că atacul este „o crimă motivată de ură”, care a vizat comunitatea locală hispanică, destul de numeroasă în zona de graniță cu Mexic, scrie BBC. Manifestul condamnă „invazia hispanică a Texasului” și menționează atacul asupra moscheilor din Christchurch, Noua Zeelandă, de pe 15 martie, soldat cu 51 de morți. De altfel, asasinul de 21 de ani, identificat de mass-media americane drept Patrick Crusius, locuiește în Allen, Dallas, la aproximativ 1.050 de kilometri de locul măcelului. Potrivit estimărilor poliției, în momentul atacului, între 1.000 și 3.000 de clienți ai hipermarketului „Walmart” se aflau în magazinul care tocmai scosese la vânzare rechizite școlare. Într-o înregistrate făcută publică de un canal local de televiziune, se poate vedea cum asasinul pătrunde în clădire, purtând un tricou închis la culoare și căști antifonice și având asupra sa o armă automată, pe care unii martori oculari au descris-o drept „o carabină AK-47”. El a deschis focul la întâmplare, provocând un carnaj în jurul său. Poliția a ajuns la locul incidentului șase minute mai târziu și, potrivit autorităților locale, tânărul a fost arestat fără ca asupra lui să fie trase focuri de armă, mai relatează BBC. Masacrul din El Paso este al optulea cel mai sângeros din istoria modernă a SUA. Câteva ore mai târziu, nouă persoane au fost ucise, iar cel puțin 26 au fost rănite, într-un măcel similar, desfășurat, de această dată, în apropierea unui bar din orașul Dayton, statul Ohio. În acest caz, atacatorul a fost ucis de poliție, la numai un minut de când acesta a deschis focul asupra mulțimii. Poliția a declarat că, dacă nu ar fi intervenit prompt, numărul victimelor ar fi fost mult mai mare. FBI a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele atacului. Cu numai o săptămână înainte, un alt atac cu armă a avut loc la un festival gastronomic din California, unde au fost ucise patru persoane.

Asalt la controlul armelor

Imediat după carnajele din El Paso și Dayton, democrații au sărit la gâtul republicanilor, reluând apelurile la adoptarea unei legislații dure pentru controlul asupra armelor. Adoptată inițial în 1994, interdicția impusă armelor semiautomate de asalt cu încărcătoare de mare capacitate avea să fie ridicată ulterior, în 2004. Experții consideră că ridicarea acestei interdicții a dus direct la „o nouă eră” în istoria masacrelor în masă. Cu aceste arme, oricine poate trage rapid, pentru lungi perioade, provocând un număr mare de victime. Ca haosul să fie total, statele americane au propriile legi în privința armelor de foc.

 

SUA par să accepte ideea că aceste împușcături vor deveni cazuri obișnuite”.

Cory Booker, senator democrat din statul New Jersey

 

 

×