x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Manifestaţie a jurnaliştilor croaţi împotriva cenzurii

Manifestaţie a jurnaliştilor croaţi împotriva cenzurii

02 Mar 2019   •   19:40
Manifestaţie a jurnaliştilor croaţi împotriva cenzurii

Sute de jurnalişti croaţi au manifestat sâmbătă la Zagreb împotriva înmulţirii proceselor care vizează reprezentanţi ai acestei bresle şi care în ochii acestora echivalează cu cenzura, informează AFP.

Protestul, convocat de Asociaţia Jurnaliştilor Croaţi (HND), a avut ca obiectiv să denunţe numeroasele acţiuni în justiţie care vizează mass media, dar şi presiunile politice, ameninţările la adresa reporterilor şi nerespectarea legislaţiei în domeniu.

"Aţi capturat mass media, dar noi nu vom renunţa niciodată la jurnalism!", se putea citi pe o pancartă uriaşă. "Încetaţi cu persecuţiile", a pledat preşedintele Asociaţiei, Hrvoje Zovko, acuzând guvernul conservator că "distruge jurnalismul". "Trăim într-o ţară în care putem fi condamnaţi pentru că am publicat o informaţie adevărată", a adăugat el.

În centrul mişcării de protest figurează plângerile depuse de conducerea radioului şi televiziunii publice HRT - peste 30, potrivit HND - împotriva Asociaţiei Jurnaliştilor Croaţi, mass media concurente şi jurnaliştilor. HRT solicită totodată din partea Asociaţiei Jurnaliştilor Croaţi o compensaţie financiară pentru "afectarea reputaţiei" sau "violarea dreptului la viaţă privată". Potrivit HND, peste 1.100 de procese sunt pe rol împotriva jurnaliştilor sau a mijloacelor de informare în masă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: manifestatie jurnaliști croați cenzură