x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Masacru, într-un atac armat produs în provincia canadiană Nova Scoţia

Masacru, într-un atac armat produs în provincia canadiană Nova Scoţia

20 Apr 2020   •   08:59
Masacru, într-un atac armat produs în provincia canadiană Nova Scoţia

Cel puţin 16 persoane, între care un ofiţer de poliţie, au murit în urma unui atac armat produs în provincia Nova Scoţia din Canada, a anunţat postul de televiziune CBC, citat de Reuters. Victimele au fost descoperite în faţa şi în interiorul unei case, după ce poliţia a fost sunată, semnalându-i-se focuri de arme. 

Îmbrăcat în uniformă de polițist, atacatorul - Gabriel Wortman, în vârstă de 51 de ani, este unul dintre morţi, a anunţat CBC, citând mai multe surse. Bărbatul era de meserie tehnician dentar, conform informaţiilor apărute în presa canadiană.

Poliţia l-a încolțit după 12 ore pe Wortman, după o urmărire ca în filme. 

Poliţia Regală Canadiană a transmis că incidentul s-a produs în orăşelul Portapique, situat pe coasta Atlanticului, la aproximativ 130 km nord de capitala provinciei Halifax. Autoritățile cred că, inițial, criminalul a avut un motiv, după care acțiunea lui s-a transformat într-o „răpire pentru recompensă”. 

"Acesta este unul dintre cele mai lipsite de sens acte de violenţă din istoria provinciei noastre", a declarat premierul Stephen McNeil.

Locuitorii din Portapique au spus că incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă, poliţia îndemnând pe toată lumea să rămână în case.

 

×
Subiecte în articol: masacru Nova Scotia