x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Meghan Markle, prima apariţie televizată după controversatul interviu de la Oprah

Meghan Markle, prima apariţie televizată după controversatul interviu de la Oprah

10 Mai 2021   •   10:18
Meghan Markle, prima apariţie televizată după controversatul interviu de la Oprah

Meghan Markle a avut prima apariţie televizată de la interviul cu Oprah Winfrey și a transmis un mesaj pentru milioane de femei.

Ducesa de Sussex susţine femeile grav afectate de pandemie. În cadrul unui interviu, Meghan Markle a menţionat importanţa pe care o are vaccinul la repornirea economiei mondiale.

În State, peste 5 milioane şi jumătate de femei şi-au pierdut locul de muncă, iar la nivel mondial aproape 47 de milioane de femei riscă să trăiască în sărăcie. Mai mult, ţările care au neapărată nevoie de cât mai multe doze de vaccin trebuie să fie susţinute.

Aceasta a fost prima apariţie televizată a lui Meghan Markle de la interviul cu Oprah Winfrey.

„Ne gândim la toate femeile tinere de pe glob care trebuie să primească suportul pentru a ne conduce mai departe. Viitorul lor depinde de deciziile şi acţiunile pe care noi le luăm acum, pentru a le pregăti atât pe ele, cât şi pe noi pentru o zi de mâine plină de succes, compasiune şi echitate”, a spus ducesa de Sussex.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: meghan markle