x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Merkel îi cere lui Putin să afle cum a fost otrăvit Navalnîi

Merkel îi cere lui Putin să afle cum a fost otrăvit Navalnîi

24 Aug 2020   •   21:08
Merkel îi cere lui Putin să afle cum a fost otrăvit Navalnîi
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Cancelarul Angela Merkel a cerut Kremlinului să investigheze presupusa otrăvire a disidentului rus Aleksei Navalnîi, transferat în stare de comă din Rusia în Germania, scrie Reuters. Navalnîi este un critic acerb al președintelui Vladimir Putin.

Ținând cont de rolul important jucat de Aleksei Navalnîi în cadrul opoziţiei din Rusia, autorităţile de la Moscova trebuie „să investigheze urgent această infracţiune, în detaliu şi în mod total transparent”, a tunat șefa executivului german. „Cei responsabili trebuie identificaţi şi traşi la răspundere”, a adăugat Merkel, citată de Reuters.

Navalnîi prezintă urme ale unei substanţe toxice, a anunţat luni Spitalul Charité din Berlin, citat de publicaţia „Der Spiegel”. „Analizele au descoperit o intoxicaţie cu o substanţă activă din clasa colinesterază”, au precizat sursele medicale.

Guvernul german e de părere că liderul opoziţiei ruse a fost otrăvit, a afirmat Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al executivului de la Berlin. „Deoarece este foarte probabil să fie vorba despre o otrăvire, este necesară protecţia” lui Navalnîi, a precizat Seibert, citat de „Die Welt”.

Medicii din oraşul rus Omsk, unde Navalnîi a fost internat înainte de a fi transferat în Germania, au declarat că disidentul nu a fost otrăvit.

El s-a simţit extrem de rău după ce a băut un ceai într-un aeroport, iar purtătoarea sa de cuvânt a susținut că liderul opoziției ruse a fost otrăvit.

×
Subiecte în articol: Aleksei Navalnîi