x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Milioane de teste pentru COVID-19 în Marea Britanie

Milioane de teste pentru COVID-19 în Marea Britanie

03 Aug 2020   •   10:45
Milioane de teste pentru COVID-19 în Marea Britanie

Ministrul britanic al Sănătății, Matt Hancock, a anunțat că vori fi efectuate 5,8 milioane de teste pe bază de ADN și alte 450.000 din probe prelevate prin frotiruri, pentru detectarea infecției cu COVID-19. Acestea oferă rezultatele în 90 de minute și nu trebuie efectuate de către personalul medical, transmite Reuters.

''Faptul că aceste teste pot detecta şi gripa, şi COVID-19 va fi extrem de util pe măsură ce se apropie iarna, astfel că pacienţii vor putea urma recomandările corecte pentru protecţia lor şi a celorlalți'', a explicat demnitarul.

Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) va oferi pacienţilor cu cancer tratamente adaptate pentru COVID-19, inclusiv medicamente care nu afectează grav sistemul imunitar.
 

×
Subiecte în articol: Marea Britanie teste COVID