Nagorno-Karabah aruncă în aer Caucazul

Caucazul de Sud, una dintre cele mai importante artere pentru transporul de gaze și petrol în Asia și Europa, se confruntă cu reizbucnirea unuia dintre „conflictele înghețate” ale continentului european, amenințând direct interesele Turciei, Rusiei și Iranului, marile puteri din regiune. Războiul armeano-azer, primul conflict interetnic din spațiul fostei URSS, a fost reluat în aceste zile aparent din senin, în enclava Nagorno-Karabah.

În primele ore ale zilei de 27 septembrie, Armenia a declarat legea marțială, mobilizându-și armata și ordonând populației să se adăpostească. Autoritățile de la Erevan au anunțat că vecinii din Azerbaidjan au lansat o operațiune militară asupra enclavei Nagorno-Karabah. De cealaltă parte, Azerbaidjanul, cea mai mare țară din Caucaz, a susținut că atacul este o replică la o serie de bombardamente armene. De atunci, în ultimele șapte zile, cel puțin 400 de oameni, între care numeroși civili, au fost uciși, iar alte câteva sute de persoane au fost rănite, în luptele dintre forțele din enclava armeană, sprijinite de soldați trimiși de Erevan, și trupele azere. Concomitent, autoritățile de la Baku susțin că au recâștigat teritorii importante din regiune. Enclava Nagorno-Karabah este recunoscută internațional ca parte a teritoriului azer, dar este locuită de o majoritate de etnici armeni, care a rezistat peste un secol conducerii exercitate de Azerbaidjan. Zona muntoasă, aflată în interiorul granițelor azere, a fost o sursă de dispută permanentă încă dinaintea creării Uniunii Sovietice. Tensiunile, ținute în frâu de fosta conducere comunistă de la Moscova, atunci când Armenia și Azerbaidjanul erau state sovietice, au reizbucnit însă cu violență la dizolvarea URSS. În 1991, regiunea cu o populație de 150.000 de oameni și-a declarat independența și s-a autoproclamat, cu ajutorul Armeniei, „Republica Arțah”, cerând alipirea la teritoriul armean. Războiul dintre cele două părți a durat trei ani și s-a încheiat, în 1994, cu un acord de încetare a focului, după ce Armenia a reușit să preia în totalitate controlul asupra Nagorno-Karabah, precum și a altor enclave din Azerbaidjan pe care le consideră „zone de securitate”, în perspectiva alipirii lor la teritoriul armean. În confruntările militare de atunci și-au pierdut viața peste 25.000 de oameni. Granița dintre cele două țări este considerată, în momentul de față, una dintre cele mai militarizate frontiere din întreaga lume. „Avem un război purtat în tranșee în Europa, la peste 100 de ani de la Primul Război Mondial. În unele zone, liniile sunt atât de apropiate, încât militarii celor două părți se pot auzi și ar putea chiar să vorbească unii cu alții”, afirmă Laurence Broers, director de programe pentru Caucaz la organizația pentru menținere a păcii „Resurse pentru Conciliere”, citat de „The Guardian”.

Spirite încinse

Revoluția din Armenia a produs o nouă generație de lideri, în 2018, și dădea semnale încurajatoare că disputa asupra Nagorno-Karabah s-ar putea îndrepta spre o soluționare pașnică. Speranțele aveau să se risipească însă la scurt timp, după ce premierul armean, Nikol Pashinian, a adoptat o poziție tranșantă în acest subiect, considerată imediat de liderii azeri drept o atitudine provocatoare. Armenia are o populație majoritar creștină, iar Azerbaidjanul, una majoritar musulmană și, implicit, analiști din ambele tabere încearcă să explice reluarea conflictului din rațiuni religioase. Foarte probabil, coronacriza globală, care a afectat serios prețul gazului și al petrolului din Azerbaidjan, a jucat însă un rol esențial în decizia liderilor de la Baku de a declanșa o ofensivă militară, pe fondul accentuării nemulțumirii populației față de scăderea economică a țării. „Este posibil ca acești lideri să se fi gândit că este momentul să-și strângă conaționalii sub același stindard, să cucerească niște teritorii și să revină apoi la masa negocierilor de pe o poziție de forță”, susține Broers.  

Conflict internațional

Reluarea luptelor în Nagorno-Karabah a declanșat codul roșu în Turcia, Rusia și Iran, puterile care au investiții masive în Caucazul de Sud. Ankara și-a declarat suportul ferm față de azeri, în timp ce Moscova are o alianță de securitate cu armenii, deși vinde arme ambelor tabere. Turcia trimite deja combatanți sirieni în sprijinul Azerbaidjanului, iar Armenia susține că avioanele turce luptă, de asemenea, de partea azerilor. De cealaltă parte, Rusia se mulțumește, deocamdată, să dea avertismente voalate turcilor.

Caucazul de Sud este o arteră crucială pentru gazul și petrolul din Azerbaidjan spre Turcia, Europa și restul lumii. Baku acoperă 5% din cererile europene de gaz și petrol, reducând dependența UE de Rusia.