x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Noile reglementări ale regimului de la Beijing afectează grav marile companii chineze

Noile reglementări ale regimului de la Beijing afectează grav marile companii chineze

13 Sep 2021   •   10:54
Noile reglementări ale regimului de la Beijing afectează grav marile companii chineze

Capitalizarea bursieră a marilor companii chneze a scăzut dramatiic după noile reglementări impuse de regimul comunist de la Beijiing, scrie Reuters.

Cunoscutul grup Alibaba în domeniul vânzărilor online a început să aibă probleme la sfârșitul anului trecut când autoritățile au suspendat listarea de 37 de miliarde de dolari a filialei Ant Group și au amendat compania cu 2,75 miliarde de dolari pentru abuz de poziţie dominantă pe piaţă. Alibaba este listată pe bursa  de la New York dar, în urma acestor măsuri, capitalizarea sa a scăzut cu circa 400 miliarde de dolari.

Cea mai mare societate de jocuri și social media Tencent a pierdut 347,13 miliarde de dolari din capitalizare, după ce acţiunile sale au atins un nivel record, în luna februarie. Aceasta a fost amendată pentru neraportatea unor tranzacții și a blocat planul său de a uni cele mai importante site-uri de jocuri video din China, proiect de 5,3 miliarde de dolari. Autoritățile doresc combaterea dependenței minorilor de jocuri video.

Aplicația de ride-hailing Didi a fost investgată după OPI-ul inițial de la New York, astel că a fost ștearsă din magazinele de profil din China. A pierdut astfel 40% din capitalizare, respectiv 37 miliarde de dolari.

Platforma de livrare de mâncare Meituan a fost supusă unor cercetări pentru încălcarea legislației antitrust, după ce fondatorul acesteia și CEO-ul  Wang Xing a postat pe social media un poem mai vechi, care a fost interpretat ca o opoziție la președintele Xi Jinping. Capitalizarea bursieră a companiei a scăzut cu 154,28 miliarde de dolari.

Furnizorul de servicii educaționale private New Oriental Education&Technology Group a suferit de pe urma interzicerii meditațiilor private. Și aceasta era lstată în SUA dar acțiunile sale au scăzut dramatic, compania perzând 7,4 miliarde de dolari. Autoritățile chineze vor să scadă costurile cu educația ale părinților dar și presiunile asupra elevilor, din acest motiv natalitatea scăzând în această țară în ultimii ani. 
 

×
Subiecte în articol: China