x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Numărul victimelor COVID-19 explodează în Europa 

Numărul victimelor COVID-19 explodează în Europa 

16 Oct 2020   •   19:38
Numărul victimelor COVID-19 explodează în Europa 

Numărul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 a explodat în Europa în ultima săptămână şi a scăzut în America Latină, Orientul Mijlociu şi Asia.

Pandemia a continuat să se răspândească săptămâna aceasta, când s-au înregistrat 342.550 de cazuri noi zilnice, cu 9% mai mult decât săptămâna precedentă, potrivit unui raport întocmit vineri la ora 13.00 de AFP şi preluat de Le Figaro.

Creşterea este cea mai puternică în Europa (+ 44%). Numărul de noi cazuri zilnice este de aproximativ 121.227, faţă de 84.400 în săptămâna precedentă.

Tendinţa de creştere se înregistrează şi în Oceania (+ 66%, dar cu o medie de o sută de cazuri zilnice), în America de Nord (+ 17%) şi în Africa (+ 16%). Pe de altă parte, numărul contaminărilor a scăzut în America Latină / Caraibe şi Orientul Mijlociu (-15%), precum şi în Asia (-7%) pentru a doua săptămână consecutiv.

Dintre ţările care au înregistrat peste 1.000 de cazuri zilnice în ultima săptămână, Elveţia este statul în care epidemia a progresat cel mai mult (+ 146%, 1.771 noi cazuri zilnice). Urmează Belgia (+ 125%, 6235), Polonia (+ 111%, 5472), Italia (+ 106%, 6172) şi Slovacia (+ 78%, 1214).

Cel mai mare declin se observă în Israel, apărut după carantina generală decretată pe 18 septembrie (-60%, 2.114 cazuri noi zilnic). Urmează Mexic (-46%, 4.346), Brazilia (-22%, 20135) şi Irak (-18%, 3.175) şi India (-10%, 67.349).

India rămâne ţara cu cel mai mare număr de noi infectări în această săptămână (67.349 de cazuri în medie pe zi), înaintea Statelor Unite (53.746) şi a Braziliei (35.235). Urmează Franţa (19.714, + 47%), Regatul Unit (15.972, + 32%), Rusia (13.437, + 26%) şi Argentina (13.242, + 1%).

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: COVID-19 Europa