x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe NY Times: Rusia ar fi oferit recompense militanților afgani pentru a ucide militari americani

NY Times: Rusia ar fi oferit recompense militanților afgani pentru a ucide militari americani

27 Iun 2020   •   20:30
NY Times: Rusia ar fi oferit recompense militanților afgani pentru a ucide militari americani

O unitate a agenţiilor de informaţii militare din Rusia le-a oferit în secret recompense insurgenţilor talibani pentru a omorî trupe ale coaliţiei internaţionale din Afganistan, inclusiv militari americani, afirmă oficiali citaţi de cotidianul The New York Times.

Administraţia SUA a concluzionat în urmă cu câteva luni că o unitate a serviciilor ruse de informaţii militare, implicată în tentative de asasinat şi alte operaţiuni secrete în Europa în scopul destabilizării Occidentului şi atacării persoanelor acuzate de trădare, a oferit în secret, anul trecut, recompense pentru atacuri care au avut succes.

Militanţi islamişti ori elemente infracţionale asociate cu aceştia par să fi colectat bani oferiţi prin astfel de recompense, au declarat oficialii citaţi de NYT. Douăzeci de americani au fost ucişi în confruntările din Afganistan în 2019, dar nu este clar asupra căror crime există suspiciuni privind oferirea de recompense.

Datele raportului elaborat de serviciile secrete americane i-au fost prezentate preşedintelui Donald Trump, iar Consiliul pentru Securitate Naţională de la Casa Albă a discutat despre această problemă la sfârşitul lunii martie. Oficialii de la Washington au elaborat o serie de potenţiale măsuri, începând cu formularea unei note de reclamaţie la Moscova şi a unei solicitări de oprire a acestor practici, dar şi posibilitatea intensificării sancţiunilor şi aplicării altor posibile măsuri de ripostă, dar Casa Albă trebuie să autorizeze acţiunile, au declarat oficialii citaţi.

O operaţiune de stimulare a uciderii militarilor americani ori a altor militari NATO ar fi o escaladare semnificativă şi provocatoare a ceea ce oficiali americani şi afgani au numit susţinerea Rusiei acordată insurgenţilor talibani, fiind prima dată când s-ar afla că o unitate rusă de spionaj a orchestrat atacuri asupra trupelor occidentale.

Orice colaborare cu talibanii care ar conduce la moartea trupelor americane ar reprezenta şi o escaladare uriaşă a aşa-numitului război hibrid împotriva Statelor Unite, o strategie pentru destabilizarea adversarilor printr-o combinaţie de tactici precum atacuri cibernetice, difuzarea de ştiri false şi operaţiuni militare sub acoperire care pot fi negate.

Preşedinţiei Rusiei nu i-au fost comunicate astfel de acuzaţii, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin. "Dacă vor fi formulate astfel de acuzaţii, vom răspunde", a declarat Peskov.

Zabihullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al Mişcării talibanilor afgani, a negat că insurgenţii ar avea "vreo relaţie cu agenţii de informaţii", catalogând acuzaţiile drept o tentativă de denigrare. "Astfel de aranjamente cu vreo agenţie secretă rusă sunt lipsite de fundament - asasinările noastre punctuale aveau loc cu mulţi ani înainte, cu propriile noastre resurse. Situaţia s-a schimbat după acordul nostru cu americanii, vieţile lor sunt în siguranţă şi nu îi atacăm", a declarat Zabihullah Mujahid.

Reprezentanţii Consiliului prezidenţial pentru Securitate Naţională, ai Pentagonului, Departamentului de Stat şi Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) au refuzat să facă vreun comentariu pe această temă.

(sursa: Mediafax)

×