x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe O universitate din Londra are propriul laborator de testare Covid pentru profesori și studenți

O universitate din Londra are propriul laborator de testare Covid pentru profesori și studenți

19 Sep 2020   •   11:30
O universitate din Londra are propriul laborator de testare Covid pentru profesori și studenți

O universitate din Londra are propriul său laborator de testare pentru Covid. La Wide of University College se aplică şi regulile distanţării, iar purtarea măștii de protecție este obligatorie.

Cea mai mare universitate din Marea Britanie şi-a deschis campusul utilizând un sistem unic. A creat propriul laborator de testare COVID-19 pentru a-şi testa profesorii şi studenţii.

„Şi ceea ce am decis să facem este să ne extindem, astfel încât să putem face până la 1.000 de teste pe zi”, a declarat Michael Arthur, profesor la universitate.

Universitatea Wide of University College London va avea capacitatea redusă până la 25%, iar restul membrilor fac cursuri online.

(sursa: Mediafax)

×