x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pandemia de coronavirus îi îmbogățește pe miliardarii lumii

Pandemia de coronavirus îi îmbogățește pe miliardarii lumii

07 Oct 2020   •   09:45
Pandemia de coronavirus îi îmbogățește pe miliardarii lumii

În timp ce pandemia de coronavirus pune în dificultate guverne dar și milioane de oameni, care se văd nevoiți să facă față unei crize sanitare și economice fără precedent, averea miliardarilor lumii sporește.

Astfel că activele totale ale celor 2.189 de oameni foarte bogați, din 43 de state, au ajuns la 10,2 trilioane de dolari în luna iulie, comparativ  cu 8,9 trilioane de dolari în 2017, arată o cercetare realizată de compania de consultanță PwC împreună cu banca elvețiană UBS, citată de DPA.

Motivele acestei creșteri se regăsesc în câștigurile de pe piața de capital, dar și avansului tehnologiei și a societăților din domeniul medical. 

Studiul a luat în calcul atât banii acestor persoane, cât și imobile, acțiuni, companii, din care au fost deduse datoriile. 

Activele nete ale celor 119 de miliardari din Germania au crescut la aproape 595 de miliarde de dolari în luna iulie, după ce acestea se reduseseră la începutul pandemiei. 

 

×
Subiecte în articol: miliardari