x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Pandemia politică din Brazilia costă vieți

Pandemia politică din Brazilia costă vieți

de Şerban Mihăilă    |    13 Mai 2020   •   09:07
Pandemia politică din Brazilia costă vieți
Sursa foto: shealah_craighead

În pofida faptului că numărul morților a depășit pragul de 11.000, controversatul președinte populist brazilian, Jair Bolsonaro, supranumit „Trump de la Tropice”, continuă să susțină că pandemia de coronavirus este o exagerare. Precum idolul său din Biroul Oval, liderul brazilian insistă că economia trebuie redeschisă la capacitate maximă, deși numeroși experți medicali și o serie de oficialități federale și locale avertizează că acest lucru ar echivala cu o tragedie națională.

 

„Armata de șomeri continuă să crească!”, a avertizat președintele naționalist de extremă-dreapta, într-un mesaj transmis prin Twitter. „Vine cumva haosul?”, s-a întrebat apoi Bolsonaro, liderul care a comparat recent noul coronavirus cu „o ușoară gripă”, condamnând „isteria” generală provocată de COVID-19. Mulți dintre conaționalii săi susțin însă că „haosul” s-a instalat deja în țară, cel puțin atunci când vine vorba despre reacția guvernului la pandemia soldată până acum cu peste 11.500 de morți, care a transformat Brazilia în epicentrul crizei COVID-19 din America Latină. Criticile virulente ale lui Bolsonaro la adresa măsurii de luptă contra virusului prin rămânerea la domiciliu l-au adus pe președinte într-o stare de conflict cu autorități statale și locale din întreaga țară, precum și cu o serie de somități medicale. „Războiul” a culminat cu demiterea, de către Bolsonaro, a propriului ministru al Sănătății, luna trecută, în urma unor polemici publice avute cu acesta din urmă. Concomitent, experții virusologi susțin că numărul real al victimelor provocate de COVID-19 ar putea fi mult mai mare, în condițiile în care testele pentru evaluarea stării de sănătate a unei populații de aproximativ 210 milioane de locuitori sunt insuficiente. Până în prezent, aproximativ 170.000 de brazilieni au fost confirmați cu COVID-19. „Știm din istorie că de fiecare dată când a existat o asemenea cacofonie într-o situație ca aceasta, o asemenea neînțelegere uriașă asupra politicii publice între lideri, a apărut o tragedie”, a comentat situația istoricul brazilian Sidney Chalhoub, profesor la Universitatea Harvard, citat de AFP. Drept exemplu, el a menționat epidemia de holeră din Europa, de la sfârșitul secolului XIX, care a ucis peste 10.000 de oameni în orașul german Hamburg, din cauza neînțelegerilor dintre elita politică locală și interesele politice dominante, ce au subminat sănătatea publică. „Rezultatul a fost o catastrofă economică și mai mare”, a concluzionat Chalhoub.

Polarizarea unei boli

În ultimele săptămâni, suporterii lui Bolsonaro au organizat o serie de manifestații împotriva izolării la domiciliu. În câteva rânduri, Bolsonaro însuși a devenit lider de protest și a coborât în stradă, în mijlocul demonstranților, strângând mâna acestora și oferind discursuri înflăcărate, în timp ce refuza cu insistență să poarte masca de protecție. În timpul manifestațiilor au fost aduse atacuri virulente la adresa Congresului și a Curții Supreme, care au contracarat măsurile împotriva rămânerii la domiciliu adoptate de Bolsonaro. De asemenea, protestele au degenerat de câteva ori în violențe împotriva jurnaliștilor și chiar a unor cadre medicale. Un recent sondaj de opinie al Institutului Datafolha, citat de AFP, a dezvăluit însă că 67% dintre brazilieni cred că măsura de a rămâne acasă este necesară pentru oprirea virusului, chiar dacă afectează economia. Până și în propria tabără, suportul pentru Bosonaro este departe de a fi unanim. Mai exact, 56% dintre suporterii de extremă-dreapta ai președintelui sunt de acord cu el, iar 40% resping strategia lui. „Cu cât oamenii sunt mai apropiați de cineva care a fost infectat sau a murit, cu atât ei se distanțează de Bolsonaro”, a remarcat unul dintre cei care au realizat sondajul. Nu în ultimul rând, ca și în cazul idolului său de la Casa Albă, Bolsonaro a recomandat cu tărie clorochina drept un medicament-minune. Când o serie de somități medicale l-au contrazis pe președinte, acestea au primit amenințări pe rețelele de socializare. 

 

Ca și SUA, Brazilia se confruntă cu pandemia, având un guvern care respinge informațiile științifice”.

Sidney Chalhoub, profesor la Universitatea Harvard

×