x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe PANDEMIE! Cum se organizează SCUTUL Israelului? Armata- rol cheie

PANDEMIE! Cum se organizează SCUTUL Israelului? Armata- rol cheie

de Dan Constantin    |    29 Iul 2020   •   15:57
PANDEMIE! Cum se organizează SCUTUL Israelului? Armata- rol cheie
Sursa foto: Hepta

O nouă structură a fost lansată în Israel pentru gestionarea crizei sanitare.

SCUTUL ISRAELULUI a fost prezentat de premierul Netanyahu ca o structură care intră în funcțiune imediat pentru a stopa creșterea  cazurilor noi de contaminare.

Conducerea Scutului Israelului este asigurată de dr. Roni Ganzu, specialist recunoscut și respectat în gestionarea sistemului de sănătate publică. Acesta a prezentat liniile generale ale noii instituții

- un nou contract între public și cei care gestionează administrația, fiind necesar sprijinul populației și încrederea în autorități

- forțele armate preiau managementul testării și al urmăririi măsurilor de spitalizare și izolare.Capacitatea de testare va crește rapid la 60 000 pe zi iar în perioada de iarnă la 100 000 zilnic

- datele consolidate vor fi prezentate unificat

Ganzu a declarat că nu este adeptul unor restricții iraționale și crede că școlile vor putea fi deschise la 1 septembrie

×