x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Francisc a transmis tuturor un mesaj plin de iubire şi speranţă

Papa Francisc a transmis tuturor un mesaj plin de iubire şi speranţă

25 Dec 2020   •   10:00
Papa Francisc a transmis tuturor un mesaj plin de iubire şi speranţă

În Ajunul Crăciunului, în Italia clopotele au sunat mai devreme decât de obicei. Slujbele au început la căderea serii şi nu la miezul nopţii, din cauza restricţiilor impuse de guvernul italian. Şi la Catedrala Sf. Petru, Papa Francisc a condus slujba de Ajun, în condiţii excepţionale.

În anii obişnuiţi, Piaţa Sf. Petru şi basilica erau asaltate de cetăţeni ai Romei şi de turişti din toată lumea. Anul acesta, din pricina pandemiei, doar 200 de credincioşi au putut intra în basilică şi toată lumea a purtat măşti.

În mesajul său, Papa Francisc a vorbit despre importanţa Crăciunului.

„De multe ori auzim că cea mai mare bucurie pe care o avem în viaţă, este naşterea unui copil. Este ceva extraordinar, care schimbă totul. Doar iubirea lui Iisus ne transformă viaţa şi ne vindecă rănile profunde. Un copil ne face să ne simţim iubiţi, dar ne şi învaţă ce este iubirea. Dumnezeu s-a întrupat, luând chip de om ca să ne încurajeze să ne iubim aproapele”, a spus papa.

Papa Francisc a transmis tuturor cât de important este să avem grijă unii de alţii şi să nu uităm că fiecare dintre noi este manifestarea unui miracol.

×
Subiecte în articol: papa francisc mesaj craciun