x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Francisc către nunţii pontificali: "Nu criticaţi şi nu bârfiţi pe la spate"

Papa Francisc către nunţii pontificali: "Nu criticaţi şi nu bârfiţi pe la spate"

13 Iun 2019   •   15:45
Papa Francisc către nunţii pontificali: "Nu criticaţi şi nu bârfiţi pe la spate"
Sursa foto: Paul Haring

"Nu îl criticaţi pe papă pe la spate", "nu bârfiţi" şi "evitaţi luxul" sunt câteva dintre sfaturile pe care papa Francisc le-a dat în formă de decalog nunţilor pontificali, ambasadorii Sfântului Scaun, pe care i-a convocat zilele acestea la Vatican, relatează joi EFE. 

Papa Francisc i-a convocat pe toţi reprezentanţii pontificali (ambasadori) pentru o reuniune şi o sesiune de lucru, care se desfăşoară între 12 şi 15 iunie. Prin această reuniune papa doreşte să consolideze frecvenţa acestor întâlniri desfăşurate o dată la trei ani, după cele realizate în 2013 şi 2016. 

Nunţilor pontificali le-a fost înmânat un decalog, "pentru a-şi desfăşura mai bine misiunea". 

Într-unul dintre acestea se arată că nunţiul este reprezentantul papei, prin urmare "este ireconciliabil să fii reprezentant pontifical şi să-l critici pe papa pe la spate, să scrii bloguri şi să te alături unor grupuri ostile lui, Curiei şi bisericii de la Roma". 

Un punct care face referire la cazul fostului nunţiu al Vaticanului în SUA, arhiepiscopul Carlo Maria Vigano care nu a venit la reuniune, şi care l-a acuzat de nenumărate ori pe papă că era la curent cu abuzurile sexuale comise de cardinalul Theodore McCarrick. 

În acest decalog papa Francisc le cere reprezentanţilor săi să fie "oameni ai reconcilierii şi ai medierii" şi să fie mereu "imparţiali şi obiectivi". 

Suveranul pontif cere totodată nunţilor să fie "oameni ascultători", "oameni religioşi", "umili" şi "caritabili" şi să se implice în activităţi caritabile în favoarea celor sărăci şi nevoiaşi în ţările în care sunt trimişi. 

Ei au fost totodată îndemnaţi să fie prudenţi cu cadourile pe care le primesc, deoarece acestea "pot cumpăra obiectivitatea şi libertatea lor" şi să refuze toate donaţiile costisitoare care li se fac şi "să le dedice operelor de binefacere".AGERPRES

×
Subiecte în articol: papa francisc