x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Paradă zombie de Ziua Morţilor în Brazilia

Paradă zombie de Ziua Morţilor în Brazilia

03 Noi 2019   •   21:00
Paradă zombie de Ziua Morţilor în Brazilia

Sute de zombie au defilat sâmbătă de Ziua Morţilor în Brazilia, ca anticipare a carnavalului, într-o paradă plină de veselie şi groază pe străzile din centrul oraşului Sao Paulo, cea mai mare metropolă braziliană, relatează EFE.


Tradiţionalul "Marş Zombie" a reunit sute de tineri costumaţi în schelete, mariachi mexicani, piraţi fantomatici şi morţi vii, dornici sa muşte din aproapele lor.

De la paradă nu au lipsit nici vampirii dintre care mulţi au purtat chitare sau sticle de alcool într-o sărbătoare care au semănat mai mult cu celebrele parade de carnaval.

Au defilat pe bulevardul Paulista şi reprezentări ale Scufiţei Roşii sau Albe ca Zăpada, care au avut pentru această ocazie un aspect misterios şi lugubru.

Multe localuri de noapte ale oraşului s-au alăturat acestei sărbători şi au organizat petreceri tematice dedicate Zilei Morţilor.

Tradiţionala reuniune zombie a fost înfiinţată în 2001 în California (SUA) şi de atunci s-a extins şi prin alte oraşe ale lumii, printre care şi Sao Paulo, care repetă an de an acest eveniment din 2006.

În paralel cu acest marş al morţilor vii, o mare parte a populaţiei braziliene a dedicat această zi festivă cinstirii defuncţilor în cimitirele ţării, într-un ritual solemn şi sobru, situat la antipozii manifestărilor din Mexic, unde au avut loc celebrări pline de fast şi de culoare.AGERPRES

×
Subiecte în articol: paradă zombie