x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Percheziţii la ministere din Germania, înaintea alegerilor parlamentare

Percheziţii la ministere din Germania, înaintea alegerilor parlamentare

09 Sep 2021   •   20:35
Percheziţii la ministere din Germania, înaintea alegerilor parlamentare

Autorităţile germane au efectuat, joi, percheziţii în sediile Ministerului de Finanţe şi Ministerului Justiţiei, în cadrul unei investigaţii privind activităţi financiare ilegale, un caz care intervine înaintea scrutinului parlamentar programat în Germania pe 26 septembrie.

Investigaţia este coordonată de Parchetul din Osnabrück şi vizează Direcţia de Informaţii Financiare (FIU), o secţie specială a Administraţiei Vămilor din Germania. Conform unor surse citate de publicaţia Der Spiegel, este vorba de o anchetă într-un caz de spălare de bani cu un prejudiciu de 1,7 milioane de euro.

Direcţia de Informaţii Financiare (FIU) este suspectată că primise din partea unei bănci sesizări privind presupuse activităţi de spălare de bani, dar nu declanşase procedurile necesare pentru lansarea unor investigaţii.

Investigaţia a fost lansată în anul 2020, când au avut loc percheziţii la sediul Direcţiei de Informaţii Financiare din Köln.

"O analiză a documentelor confiscate în cursul percheziţiilor anterioare arată că au existat comunicaţii între Direcţia de Informaţii Financiare (FIU) şi ministerele percheziţionate astăzi", a comunicat Parchetul din Osnabrück.

Potrivit unor surse judiciare citate de publicaţia Bild, ancheta a fost declanşată după ce o bancă a semnalat în 2018 presupuse activităţi de spălare de bani în tranzacţii financiare din Africa. Banca avea suspiciuni privind fonduri provenite din vânzarea de droguri sau arme care puteau fi utilizate pentru finanţarea terorismului. Direcţia de Informaţii Financiare a fost sesizată de bancă, dar nu a declanşat procedurile penale corespunzătoare.

Percheziţiile intervin în campania electorală premergătoare scrutinului parlamentar programat în Germania pe 26 septembrie. Politicianul social-democrat Olaf Scholz, vicecancelar şi ministru de Finanţe, este favorit în sondajele de opinie pentru postul de cancelar. Ministerul de Finanţe de la Berlin a transmis că va coopera "deplin" în investigaţie.

Mediafax

×
Subiecte în articol: germania