x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Plutoniu detectat în sol la Fukushima

Plutoniu detectat în sol la Fukushima

28 Mar 2011   •   19:57
Plutoniu detectat în sol la Fukushima
Sursa foto: /reuters

Compania TEPCO, care operează centrala de la Fukushima, a anunţat că au fost detectate urme de plutoniu în solul din apropiere.

 

Un oficial al companiei, Jun Tsuruoka, a recunoscut că în două din cele cinci mostre prelevate au fost descoperite urme de plutoniu 238, 239 şi 240, folosit, alături de uraniu, drept combustbil la centrala grav afectată în urma cutremurului din 11 martie.

 

Acelaşi oficial a declarat însă, potrivit Associated Press, că nivelul de plutoniu detectat nu este îngrijorător, nefiind mai ridicat decât cel detectat în urma experimentelor nucleare efectuate periodic de Coreea de Nord.

×