x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Președintele Islandei a fost investit pentru un nou mandat

Președintele Islandei a fost investit pentru un nou mandat

02 Aug 2020   •   18:00
Președintele Islandei a fost investit pentru un nou mandat

Preşedintele islandez Gudni Johannesson a fost investit, ieri, pentru un nou mandat de patru ani în funcţia de președinte, transmite DPA.

Ceremonia a fost organizată în parlamentul de la Reykjavik și s-a desfășurat în prezenţa a numai 30 de invitaţi, printre care foşti şefi de stat, familia şi premierul Katrin Jakobsdottir.

Strângerile de mână au fost interzise, iar slujba religioasă, care avea loc în astfel de ocazii în catedrală, fost anulată.

Islandezii au primit instrucţiuni să nu se adune în faţa clădirii parlamentului pentru a-l felicita pe Gudni Johannesson pentru obţinerea unui nou mandat. El a fost reales în funcția de șef al statului la scrutinul din iunie, cu victorie clară în fața oponentului său, Gudmundur Franklin Jonsson.

Actualul preşedinte va conduce țara până  în 2026 și este foarte popular în rândul populaţiei.

Ceremonia de învestire a preşedinţilor este organizată, în mod tradiţional, pe 1 august, în această țară.

×
Subiecte în articol: islanda Gudni Johannesson