x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Prețurile globale la mâncare au crescut cu 31% în iulie 2021

Prețurile globale la mâncare au crescut cu 31% în iulie 2021

05 Aug 2021   •   19:30
Prețurile globale la mâncare au crescut cu 31% în iulie 2021

Prețurile alimentelor au scăzut la nivel global în iulie 2021, pentru a doua lună consecutiv, deoarece s-a ponderat inflația, însă au crescut cu 31% față de aceeași perioadă a anului trecut, arată Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), citată de Reuters.

Indexul Prețurilor Alimentare (FPI), publicat lunar de FAo, arată costul coșului alimentar. Acesta cuprinde cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În luna iulie, indicele a scăzut la 123 puncte, de la 124,6 de puncte în iunie.

Au scăzut prețurile la uleiuri vegetale, cereale şi produse lactate în iulie 2021. Costurile cerealelor au scăzut cu 3% în iulie, raportat luna precedentă datorită reducerii cu 6% a preţului la porumb, ca urmare prognozelor optimiste în Argentina şi SUA. Preţul grâului s-a scumpit cu 1,8%, ajungând la cel mai ridicat nivel din 2014, din cauza secetei din SUA, ploilor din Europa şi randamentelor scăzute din Rusia.

Preţul uleiurilor vegetale a scăzut cu 1,4% în iulie, față de luna precedentă, cel mai redus nivel din ultimele cinci luni. Preţurile la lactate au coborât cu 2,8%. Costul zahărului a urcat cu 1,7%, din cauza incertitudinilor privind producţia din Brazilia.

Preţurile la cereale s-au diminuat cu 2,6% în luna iunie, mai ales ca urmare a reducerii cu 5% a preţului la porumb. Preţurile la lactate au coborât cu 1%.
 

×
Subiecte în articol: alimente preţuri