x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Prezență scăzută la alegerile din Iran. Ayatolahul dă vina pe presa străină

Prezență scăzută la alegerile din Iran. Ayatolahul dă vina pe presa străină

23 Feb 2020   •   19:30
Prezență scăzută la alegerile din Iran. Ayatolahul dă vina pe presa străină

Rata de participare la alegerile legislative organizate în Iran a fost de 42,57%, a anunţat, astăzi, ministrul iranian de Interne Abdolreza Rahmani Fazli, citat de AFP.

A fost cea mai slabă prezenţă la urne la acest tip de alegeri de după 1979, când a fost proclamată Republica Islamică. Ministerul de Interne precizase înaintea votului că la cele zece scrutinuri parlamentare precedente s-au înregistrat de fiecare dată prezenţe de peste 50%.

Duminică, liderul suprem al Iranului, ayatolahul Ali Khamenei (foto), a acuzat presa străină că a dus o campanie masivă de propagandă pentru a descuraja alegătorii. Potrivit afirmaţiilor publicate pe site-ul oficial khamenei.ir, demersul a început acum câteva luni şi s-a intensificat în special în ultimele două zile dinaintea alegerilor, „sub pretextul unei boli şi al unui virus”.

×
Subiecte în articol: iran