x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO. Prima dezbatere dintre Donald Trump și Joe Biden, caracterizată de haos

VIDEO. Prima dezbatere dintre Donald Trump și Joe Biden, caracterizată de haos

30 Sep 2020   •   10:22
VIDEO. Prima dezbatere dintre Donald Trump și Joe Biden, caracterizată de haos
Sursa foto: Hepta

Prima dezbatere dintre președintele SUA Donald Trump și rivalul său democrat Joe Biden a fost marcată de insulte și întrerupei repetate din partea lui Trump, în cele 90 de minute alte confruntării, notează Reuters.

De asemena, Trump nu a ratat ocazia de a-i acuza pe Democrați că vor să fure alegerile din noiembrie.  

Moderatorul Chris Wallace nu a reușit să aibă control asupra debaterii, Trump ignorându-i în repetate rânduri apelurile de a-l lăsa și pe Biden să vorbească. Cei doi contracandidați au vorbit unul peste altul, și-ar aruncat insulte, într-un meci care nu a permis niciunuia dintre ei să-și spună punctul de vedere. 

„N-ai de gând să taci, omule? Nu e deloc o atitudine prezidențială”, a afirmat Biden, exasperat, la un moment dat.

Trump nu a respectat limitele de timp prevăzute de formatul dezbaterii și a vorbit în timpul alocat lui Biden. 

„Cred că această țară ar avea mai mult de câștigat dacă amândoi ați putea vorbi fără întreruperi. Vă rog, domnule, să permiteți acest lucru.”, i-a spus moderatorul lui Trump. 

×
Subiecte în articol: donald trump Joe Biden