x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Producătorul Mercedes-Benz va disponibiliza zeci de mii de angajați la nivel mondial

Producătorul Mercedes-Benz va disponibiliza zeci de mii de angajați la nivel mondial

10 Feb 2020   •   13:21
Producătorul Mercedes-Benz va disponibiliza zeci de mii de angajați la nivel mondial

Producătorul automobilelor marca Mercedes-Benz vrea să deființeze 15.000 de locuri de muncă la nivel mondial, un număr semnificativ mai mare decât estima iniţial, informează un articol publicat în cotidianul financiar german Handelsblatt.

În luna noiembrie a anului trecut, Daimler a anunţat în mod oficial că va demara un plan de reducere a costurilor care se va traduce prin eliminarea a cel puţin 10.000 de locuri de muncă la nivel mondial până în 2022.

Directorul general de la Daimler, Ola Källenius, vrea să demareze o politică de austeritate mai drastică decât se estima iniţial şi va da publicităţii, marţi, noile sale planuri cu ocazia prezentării rezultatelor pentru anul 2019.

De asemenea, Handelsblatt susţine că grupul Daimler a decis să renunţe la unele modele, în special din familia S-Class, precum şi la pick-up-ul X-Class, care a fost lansat în 2017, dar nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor.

Potrivit cifrelor preliminare anunţate deja, Daimler a realizat un profit operaţional de 5,6 miliarde euro în 2019, la jumătate faţă de cifra din 2018. Însă această cifră nu include costurile suplimentare provocate de scandalul diesel, care a izbucnit în urmă cu trei săptămâni. În aceste condiţii, experţii sunt de părere că programul de reducere a costurilor prezentate anterior nu va fi suficient.

Ola Källenius, cel care în luna mai a anului trecut a preluat postul de CEO al Daimler de la Dieter Zetsche, a anunţat mai multe revizuiri de profit. Chiar dacă vânzările de autoturisme marca Mercedes-Benz au atins un nou nivel record în 2019, grupul Daimler se confruntă cu costuri semnificative pe fondul tranziţiei la electromobilitate.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: daimler Mercedes