x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Proiect: A treia doză de vaccin şi în Germania pentru persoanele vulnerabile

Proiect: A treia doză de vaccin şi în Germania pentru persoanele vulnerabile

02 Aug 2021   •   11:54
Proiect: A treia doză de vaccin şi în Germania pentru persoanele vulnerabile

Guvernul german lucrează la un proiect prin care persoanele vulnerabile să primească o a treia doză de vaccin, relatează presa germană. Persoanele vulnerabile vaccinate cu AstraZeneca sau Johnson & Johnson ar putea primi o doză de rapel cu Pfizer sau Moderna.

Începând din septembrie, ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, doreşte să ofere o a treia doză persoanelor în vârstă şi persoanelor cu sistemul imunitar slăbit, potrivit publicaţiei Bild am Sonntag, care citează un document din cadrul discuţiilor.

Celor deja vaccinaţi complet cu unul dintre vaccinurile cu vector viral (Oxford / AstraZeneca sau Johnson & Johnson) ar trebui să li se administreze un vaccin ARNm ca rapel, conform proiectului.

Până acum, 62% dintre adulţii germani au fost vacicnaţi cu cel puţin o doză, în timp ce 52% sunt complet vaccinaţi, relatează Politico.

În mod separat, pe măsură ce călătoriile se intesifică în perioada concediilor, guvernul a declarat că va începe controalele la frontierele terestre.

Cei care nu sunt complet vaccinaţi trebuie să ofere dovada unui test negativ, o cerinţă care anterior a fost aplicată doar în aeroporturi.

O decizie similară a fost anunțată, săptămâna trecută în Israel, conform Reuters. Aici, o a treia doză de vaccin Pfizer va fi administrată persoanelor peste 60 de ani.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Pfeizer