x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Propunere: comercializarea de maşini noi, cu ardere internă, interzisă din 2035 în UE

Propunere: comercializarea de maşini noi, cu ardere internă, interzisă din 2035 în UE

15 Iul 2021   •   10:00
Propunere: comercializarea de maşini noi, cu ardere internă, interzisă din 2035 în UE

Uniunea Europeană a propus miercuri o interdicţie ce vizează comercializarea de maşini noi, cu motoare pe benzină şi motoare diesel. Măsura ar urma să intre în vigoare în anul 2035, în cadrul unui program climatic extins, care are drept obiectiv şi tranziţia către vehiculele electrice cu emisii zero, scrie Reuters.

Executivul UE doreşte ca până în 2030 nivelul emisiilor de dioxid de carbon (CO2) produse de autoturisme să fie redus cu 55%. Comisia Europeană se raportează la nivelurile înregistrate în 1990. În 2021, acestea au fost semnificativ mai mari faţă de pragul ideal propus pentru această perioadă. În prezent se dorea ca nivelul emisiilor de CO2 să fie cu 37,5% mai mic.

De asemenea, Comisia Europeană a propus o reducere de 100% a emisiilor de CO2 până în 2035, ceea ce ar face imposibilă vânzarea de vehicule noi cu combustibil fosil în cele 27 de state membre UE.

„Aceasta este genul de iniţiativă pe care o aşteptam din partea UE şi care a lipsit în ultimii ani", a declarat Helen Clarkson, director executiv al Climate Group, o organizaţie nonprofit care colaborează cu autorităţile europene pentru combaterea schimbărilor climatice.

„Ştiinţa ne spune că trebuie să reducem la jumătate emisiile până în 2030, deci pentru transportul rutier este simplu - scăpaţi de motorul cu ardere internă”.

Pentru a spori vânzările de vehicule electrice, oficialii de la Bruxelles au propus, de asemenea, o legislaţie care ar impune ţărilor membre să instaleze până în 2025 staţii publice de încărcare de-a lungul drumurilor principale, la distanţe maxime de 60 de kilometri.

Interdicţia ce vizează maşinile noi, cu motoare cu ardere internă, nu afectează exclusiv acest sector economic. Imaginea de ansamblu este mult mai largă şi atinge şi alte forme de transport, precum cel aerian, sau industria metalurgică şi producătorii de energie.

New York Times scrie că obiectivul UE este mai agresiv decât cel anunţat de Statele Unite, care s-au angajat să reducă emisiile cu 40-43% în aceeaşi perioadă, dar mai puţin ambiţios faţă de cel al Marii Britanii, care promite o diferenţă de 68%.

Majoritatea producătorilor de autovehicule au anunţat că se vor axa pe maşinile electrice, dar mulţi s-au împotrivit să stabilească o dată clară de „expirare” a vehiculelor cu combustibil fosil care încă generează cele mai multe profituri. Planul Comisiei Europene le-ar impune să facă acest lucru până în 2035.

Companiile aeriene ar fi obligate să înceapă să amestece combustibilul sintetic cu cel fosil, utilizat în prezent, iar producătorii de oţel ar trebui să plătească sume mai mari pentru emisiile de CO2.

Producătorii de energie electrică vor fi determinaţi să accelereze trecerea la energia eoliană, solară ori hidroenergie şi să renunţe la tradiţionalul cărbune.

Companiile de transport maritim nu ar mai putea acosta în porturile europene dacă nu trec la combustibili mai prietenoşi cu mediul.

Planul UE s-ar putea lovi de rezistenţa unor parteneri comerciali importanţi precum Statele Unite şi China, întrucât noile măsuri ar afecta importurile din ţări considerate ca având standarde de mediu mai scăzute.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ardere interna