x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Război pe viață și pe moarte între liniile aeriene și pasagerii fără mască

Război pe viață și pe moarte între liniile aeriene și pasagerii fără mască

de Şerban Mihăilă    |    18 Dec 2020   •   08:28
Război pe viață și pe moarte între liniile aeriene și pasagerii fără mască

Pandemia a schimbat în mod drastic regulile companiilor aeriene de pretutindeni, iar cei care nu vor să poarte mască în timpul zborurilor nu mai pot călători decât cu foarte mici excepții. Marile linii aeriene sunt lipsite de flexibilitate și recurg la măsuri dure, atunci când este  vorba despre siguranța pasagerilor și a echipajelor. 

 

O familie din Denver a fost dată jos dintr-un avion al „United Airlines” și trecută pe lista celor care nu mai au voie să zboare cu compania americană, după ce părinții, care aveau mască, nu au reușit să o determine pe fetița lor de 2 ani să poarte una, înainte de decolarea spre Newark. Avionul de-abia se pusese în mișcare, când a fost întors la terminalul de îmbarcare. Deși tatăl i-a explicat însoțitorului de zbor că se străduiește să-i pună copilului mască, familia a fost coborâtă din avion, iar bagajele, între care și căruciorul fetiței, au rămas la bord, fiindu-le returnate a doua zi, când le-a fost rambursat și prețul biletelor.

„Ceea ce m-a șocat este faptul că Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca minorii cu vârste sub 5 ani să nu poarte mască”, a scris indignată mama pe Instagram, imediat după producerea incidentului. De cealaltă parte, răspunsul oferit publicației „The Sun” de către „United Airlines” pe marginea acestui incident a fost următorul: „Sănătatea și siguranța angajaților și a clienților noștri este prioritatea noastră cea mai mare și, din acest motiv, avem un set de reguli, inclusiv impunerea obligativității purtării măștilor de către orice persoană cu vârsta de peste doi ani.”

La începutul acestei săptămâni, la doar câteva zile după incidentul din Denver, o altă familie a fost coborâtă dintr-un avion, aparținând „Alaska Airlines”, și obligată să-și cumpere bilete la o altă companie aeriană. Mama a declarat că fiul ei, în vârstă de 7 luni, îi tot trăgea masca de pe față, atunci când îl alăpta. Una dintre concluziile incidentului din Denver este că familia a greșit compania aeriană. Dacă ar fi zburat cu „Delta Air Lines” familia nu ar fi avut nicio problemă, deoarece, conform politicii acestei companii, „copiii sub 2 ani, precum și copiii care nu-și pot menține fața acoperită sunt exceptați de la obligativitatea purtării măștii”. La rândul ei, însă, și „Delta Air Lines” are o listă lungă de pasageri care nu mai au voie să călătorească cu avioanele sale, după o serie de incidente legate de reticența unor pasageri de a purta mască, care au dus la întârzieri de zeci de ore. Deși nu schimbă aceste „liste negre” între ele, existând astfel posibilitatea ca un pasager dat jos dintr-un avion să ajungă la destinație cu o altă linie aeriană, marile companii americane de zbor nu fac rabat de la impunerea purtării măștilor, încă din primăvară. Dacă în SUA politica protejării contra COVID-19 este lăsată la latitudinea fiecărei companii, în alte state guvernul decide acest lucru. În Vietnam, toate companiile aeriene sunt obligate să respecte măsurile impuse de guvern, între care și purtarea măștii. Cei prinși fără mască în avion plătesc o amendă de 130 de dolari. 

 

„Aeroflot”, notă discordantă

În schimb, compania „Aeroflot”, cea mai mare linie aeriană a Rusiei, a anunțat că va aloca la bordul avioanelor sale locuri speciale pentru cei care refuză să poarte mască, a anunțat CNN. Deși compania impune purtarea măștilor, se pare că unii pasageri nu respectă regulile. „Deoarece avionul nu poate opri în zbor pentru a-i da jos pe pasagerii indisciplinați, «Aeroflot» a alocat anumite locuri pentru cei care nu pot sau nu vor să respecte politica măștilor”, a transmis CNN. Deși, la aterizare, aceștia nu vor fi absolviți de răspunderea încălcării regulilor, ei vor fi astfel izolați de ceilalți pasageri în timpul zborului.  

 

 „Delta Air Lines” a anunțat că, începând din august, a impus aproape 250 de interdicții de zbor pe viață pentru pasageri care au refuzat să poarte măști.

×