x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Record de îmbolnăviri de COVID-19 în SUA. Miercuri, cel mai mare număr de noi cazuri înregistrate

Record de îmbolnăviri de COVID-19 în SUA. Miercuri, cel mai mare număr de noi cazuri înregistrate

25 Iun 2020   •   16:00
Record de îmbolnăviri de COVID-19 în SUA. Miercuri, cel mai mare număr de noi cazuri înregistrate
Sursa foto: pixabay.com

În Statele Unite, miercuri, au fost raportate 38.115 de infecţii cu noul coronavirus, stabilindu-se astfel recordul de noi cazuri într-o singură zi, scrie Washington Post.

Miercuri a fost depăşit recordul anterior, care data de pe 25 aprilie, când au fost raportate 34.203 de noi cazuri.

California, Florida şi Oklahoma au raportat niveluri record în ceea ce priveşte noile cazuri de COVID-19 într-o singură zi, în timp ce în Arizona unităţile de terapie intensivă s-au umplut rapid din cauza numărului mare de persoane spitalizate.

De la începutul pandemiei, Statele Unite au înregistrat peste 2,3 milioane de cazuri de coronavirus şi peste 119 000 de decese, în timp ce numărul global de cazuri a crescut în trecut de 9,5 milioane, potrivit worldmeters.com.

Sursa: Mediafax

×