x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Reţeaua teroristă Stat Islamic trimite militanţi în nordul Afganistanului, avertizează Rusia

Reţeaua teroristă Stat Islamic trimite militanţi în nordul Afganistanului, avertizează Rusia

02 Iul 2021   •   15:21
Reţeaua teroristă Stat Islamic trimite militanţi în nordul Afganistanului, avertizează Rusia

Reţeaua teroristă Stat Islamic trimite militanţi în nordul Afganistanului, în contextul în care Statele Unite şi aliaţii din cadrul NATO retrag trupele, avertizează ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Abordarea Administraţiei de la Kabul este "iresponsabilă", a afirmat Serghei Lavrov, conform agenţiilor Reuters şi Interfax.

"Este important să acordăm atenţie situaţiei din Afganistan, unde reţeaua Stat Islamic acumulează activ forţe (...)", a atras atenţia Serghei Lavrov, citat de agenţia Sputnik.

Administraţia Joseph Biden a anunţat că va retrage trupele americane din Afganistan până pe 11 septembrie 2021. Un oficial din cadrul Pentagonului a anunţat vineri că Baza aeriană Bagram, situată în apropiere de Kabul, a fost deja evacuată. Aliaţii SUA, inclusiv cei din cadrul NATO, retrag trupele în coordonare cu armata americană.

Statele Unite vor menţine sute de militari în Afganistan, pentru protejarea Ambasadei americane.

Alianţa Nord-Atlantică va continua misiunile de instruire a membrilor forţelor de securitate afgane.

În contextul retragerii trupelor occidentale, în ultimele luni s-au intensificat atacurile teroriste în Afganistan, comise de insurgenţii talibani şi de reţelele teroriste Stat Islamic şi Al-Qaida.

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a avertizat recent că organizaţiile teroriste Al-Qaida şi Stat Islamic s-ar putea regrupa în Afganistan în doi ani.

×
Subiecte în articol: Rețeaua teroristă Stat Islamic