x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Rețelele sociale, marea dilemă a liderilor talibani

Rețelele sociale, marea dilemă a liderilor talibani

de Şerban Mihăilă    |    31 Aug 2021   •   07:41
Rețelele sociale, marea dilemă a liderilor talibani
Sursa foto: Agerpres

Deși cu peste două decenii în urmă au interzis Internetul, talibanii folosesc acum la greu platformele online pentru a-și promova propaganda și a-și face PR-ul, în încercarea de a cosmetiza imaginea brutală cu care este asociată mișcarea fundamentalistă revenită la putere în Afganistan. Deocamdată, liderii extremiști dau senzația că se bazează pe rețelele sociale și nu vor să se pună rău cu giganții americani din domeniul tehnologiei, dar totul se poate schimba peste noapte, odată cu plecarea US Army.

 

Prima conferință de presă, organizată la numai câteva zile după preluarea controlului asupra țării, le-a oferit talibanilor prilejul de a înțepa Facebook, atunci când au fost întrebați despre libertatea de exprimare. „Această întrebare ar trebui pusă celor care susțin că promovează libertatea cuvântului, dar care nu permit publicarea tuturor informațiilor”, a spus purtătorul de cuvânt al mișcării fundamentaliste, Zabihullah Mujahid, la vremea respectivă. „Această întrebare ar trebui pusă celor de la Facebook!”, a continuat el. Răspunsul, care insinuează că Facebook obstrucționează exprimarea liberă a opiniei, sugerează o dinamică ciudată a situației: chiar dacă talibanii militau intens pentru plecarea US Army până la 1 septembrie, ei depindeau de giganții americani din domeniul tehnologiei, precum Facebook și Twitter, pentru a-și face cunoscută această cerință atât în Afganistan, cât și dincolo de granițele țării. Pe Twitter, spre exemplu, mai mulți reprezentanți ai talibanilor, între care și Mujahid, au numeroase conturi active neoficiale, fiecare dintre acestea cu peste 300.000 de urmăritori. Multe dintre platformele americane, inclusiv Facebook și subsidiara sa WhatsApp, au precizat însă că vor lua măsuri contra conturilor personale ale talibanilor sau care promovează imaginea mișcării fundamentaliste. Și, potrivit experților internaționali, eforturile talibanilor de a evita restricțiile impuse activității lor din mediul online ilustrează dependența liderilor extremiști față de Internet și companiile tehnologice occidentale, semnalând o posibilă schimbare majoră de optică a grupării radicale față de strategia adoptată în urmă cu câteva decenii, atunci când a interzis complet accesarea spațiului virtual. „Per ansamblu, diferite platforme de rețele sociale și aplicații de mesagerie au jucat un rol vital în strategia media a talibanilor”, afirma recent Weeda Mehran, conferențiar și expert în Afganistan la Universitatea Exeter, citată de CNN. Aceste platforme au devenit extrem de importante pentru talibani, care preiau acum controlul asupra întregului teritoriu afgan. Deocamdată, campania grupării s-a axat în mare parte pe estomparea și reabilitarea imaginii de organizație brutală, dobândită în perioada în care s-a aflat la putere pentru prima oară. Safiya Ghori-Ahmad, un alt expert în Afganistan citat de CNN, fost consultant al Departamentului de Stat al SUA, susține că platforme precum Facebook și Twitter au un rol vital în cosmetizarea imaginii talibanilor, atât în interiorul granițelor țării, cât și în exteriorul lor. „Talibanii încearcă din greu să-și schimbe povestirea și se străduiesc să modifice felul în care sunt priviți”, spune experta. „O mare parte din această strategie se bazează pe utilizarea tot mai largă a smartphone-urilor de către afgani. Talibanii au observat că pot folosi aceste platforme pentru a-și răspândi mesajele”, a adăugat ea.  

De la impunerea restricțiilor, la evitarea lor

Actuala poziție a talibanilor față de media și tehnologie contrastează puternic cu perioada în care aceștia s-au aflat la putere, între 1996 și 2001, când au impus interdicții asupra televiziunii și Internetului, sub pretextul exercitării controlului asupra tuturor lucrurilor ce contravin Islamului. După invazia SUA și debarcarea lor de la putere, talibanii au început să posteze însă imagini video și mesaje în mediul online. De atunci, ei au utilizat frecvent platforme precum Facebook, Twitter, WhatsApp și Telegram, care nu existau în perioada când s-au aflat pentru prima oară la putere. Noua abordare a fundamentaliștilor a coincis cu creșterea spectaculoasă din ultimul deceniu a utilizatorilor de Internet în Afganistan. În 2019, țara avea deja 10 milioane de utilizatori de Internet și 23 de milioane de utilizatori de telefoane celulare, iar 89% dintre afgani puteau accesa servicii de telecomunicații, potrivit ultimelor date furnizate de Ministerul afgan al Comunicațiilor. De asemenea, circa 3 milioane de afgani utilizează serviciul de mesagerie al Facebook. În consecință, în loc să impună restricții pentru Internet, talibanii încearcă, deocamdată, să scape de acestea, în urma amenințărilor primite din partea companiilor americane. Chiar dacă administrația Biden și comunitatea internațională nu s-au hotărât încă în ce măsură vor recunoaște guvernul instalat de gruparea radicală în Afganistan, giganții din Silicon Valley au luat deja propriile decizii. Luna aceasta, Facebook a reconfirmat restricțiile impuse de multă vreme fundamentaliștilor pe toate platformele sale, inclusiv pe Instagram și WhatsApp, ultima dintre acestea închizând chiar o linie telefonică de asistență din Kabul a talibanilor, precum și o serie de conturi ale membrilor mișcării radicale. „Talibanii sunt considerați o organizație teroristă, potrivit legislației SUA, și le-am interzis accesul la serviciile noastre”, a afirmat, recent, un purtător de cuvânt al Facebook, citat de agențiile internaționale de presă. Concomitent, YouTube a anunțat că va continua să închidă conturile talibanilor. În schimb, Twitter nu a restricționat în mod activ conturile fundamentaliștilor, mărginindu-se să declare că este preocupată „de siguranța oamenilor și vom rămâne vigilenți”. 

 

Viitor incert

 

Adevăratul test al modului în care talibanii vor aborda chestiunea Internetului ar putea să nu fie ceea ce transmit talibanii în mediul online, ci ceea ce vor permite ei afganilor să comunice prin intermediul spațiului virtual. Pe Internet, au apărut deja o serie de imagini de pe străzile capitalei Kabul, cu proteste la adresa talibanilor, difuzate masiv pe rețelele sociale. Dacă aceste nemulțumiri vor fi în creștere, talibanii ar putea redeveni radicali în privința restricționării accesului la mediul online pentru populația pe care doresc să o guverneze. Ei ar reduce astfel semnificativ accesul oamenilor la informație. În acest caz, companii precum Twitter și WhatsApp ar trebui să găsească soluții pentru a contracara propaganda noii conduceri de la Kabul, menținând, totodată, accesul populației la platformele lor, chiar dacă talibanii ar încearca să le restricționeze utilizarea. Oricum, talibanii insistă deja că întregul conținut din mediul online trebuie să respecte legea islamică, iar acest lucru ar complica și mai mult sarcina platformelor care ar continua să funcționeze în Afganistan. Mai mult, numeroase voci de la Kabul și din SUA susțin că talibanii ar putea folosi rețelele sociale pentru a-i descoperi și vâna pe afganii care au colaborat cu forțele americane. În aceste condiții, Facebook a introdus o serie de filtre de securitate, menite să protejeze identitatea conturilor afgane. Deocamdată, deși talibanii încearcă din greu să-și cosmetizeze imaginea într-una mult mai moderată, nu există nicio garanție că noua conducere instalată de fundamentaliști nu va reveni la obiceiurile din urmă cu peste două decenii. 

 

 

„Per ansamblu, diferite platforme de rețele sociale și aplicații de mesagerie au jucat un rol vital în strategia media a talibanilor”.

Weeda Mehran, expert în Afganistan la Universitatea Exeter

×
Subiecte în articol: talibani retele sociale