x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Salariile înalților demnitari din Peru vor fi reduse, în contextul pandemiei cu coronavirus

Salariile înalților demnitari din Peru vor fi reduse, în contextul pandemiei cu coronavirus

29 Mai 2020   •   11:07
Salariile înalților demnitari din Peru vor fi reduse, în contextul pandemiei cu coronavirus
Sursa foto: pixabay.com

Salariile preşedintelui peruan, Martin Vizcarra, ale guvernului şi ale altor înalţi demnitari vor fi reduse pentru a ajuta rudele angajaţilor din sistemul sanitar care au murit de coronavirus, potrivit unui decret al șefului statului, transmite DPA. 

Scăderea retribuțiilor va fi valabilă timp de trei luni. Vor fi micșorate cu 15% veniturile lunare care încep de la 20.000 de soli și cu 10% cele care pornesc de la 15.000 de soli. 

Peru este a doua cea mai afectată țară din America Latină de pandemia de coronavirus, după Brazilia, cu peste 141.000 de infectări, dintre care 4.099 de persoane au decedat. 

Deși Peru a adoptat restricții severe, virusul s-a răspândit mai ales în rândul populației sărace, care locuiește în zone aglomerate și trebuie să meargă la muncă pentru a putea trăi. 


 

×
Subiecte în articol: peru salarii coronavirus martin vizcarra