x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Samsung estimează un profit peste așteptări în primul trimestru al acestui an

Samsung estimează un profit peste așteptări în primul trimestru al acestui an

07 Apr 2020   •   12:39
Samsung estimează un profit peste așteptări în primul trimestru al acestui an

Gigantul sud-coreean Samsung Electronics Co estimează creşterea profitului în primul trimestru din acest an datorită cererii mari pentru cipuri de memorie, transmite Reuters.

Datele preliminare ale companiei arată că în perioada ianuarie-martie 2020 a fosgt realizat un profit operaţional de 4,8 miliarde euro, mai mare cu 2,73% față de aceeași perioadă a anului trecut. Vânzările au crescut cu 4,98% în ritm anual, până la 41,6 miliarde euro.

Grupul sud-coreean va da publicităţii rezultatele detaliate pentru primul trimestru, la finele acestei luni.

Analiştii sunt de părere că aceste rezultate peste aşteptări se datorează cererii solide pentru chipuri de memorie de tip DRAM, din partea principalilor furnizori de servicii cloud din SUA, respectiv Amazon, Microsoft, Google şi IBM, pentru centrele lor de date.

"Samsung a putut să onoreze comenzile în primul trimestru datorită transferului unor capacităţi de producţie din China, în Taiwan", spune Mark Liu, analist TrendForce.

Vânzările de chipuri au fost confirmate, luna trecută, și de directorul general al companiei Kim Ki-nam.

În primul trimestru din 2020 vânzările de smartphone-uri ale Samsung au fost stabile datorită unei expuneri reduse pe lanţurile de aprovizionare din China, controlând o cotă de 22% din piaţa globală în luna februarie.

×
Subiecte în articol: samsung profit