x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Şase luni de închisoare cu executare pentru un bărbat care a ucis un câine în Franţa

Şase luni de închisoare cu executare pentru un bărbat care a ucis un câine în Franţa

14 Ian 2020   •   14:33
Şase luni de închisoare cu executare pentru un bărbat care a ucis un câine în Franţa

Un bărbat de 22 de ani a fost condamnat luni în Regiunea Pariziană (RP) la un an de închisoare, din care şase luni cu executare, pentru înjunghierea şi uciderea, din răzbunare, a unui câine ţinut în lesă de stăpâna lui, au anunţat marţi pentru AFP reprezentanţii unei asociaţii pentru apărarea animalelor.

Pe 8 ianuarie, o femeie îşi plimba câinele, Ginger, o femelă de opt ani din rasa malinois, ţinută în lesă pe străzile din Bonneuil-sur-Marne, o localitate aflată la 15 kilometri de Paris, în momentul în care un bărbat ce purta o cagulă a lovit cu un cuţit animalul, care s-a prăbuşit pe asfalt şi a murit după câteva minute.

"Să ucizi câinele cuiva pentru a te răzbuna echivalează cu comiterea unei violenţe asupra stăpânului său. Aşa au considerat judecătorii de la Tribunalul Corecţional din Creteil, care l-au condamnat pe tânărul de 22 de ani la un an de închisoare, din care şase luni cu executare", a declarat Patrice Grillon, avocat al Baroului din Paris, care a apărat în instanţă mai multe asociaţii pentru apărarea animalelor şi pe stăpâna câinelui ucis.

Avocatul s-a declarat mulţumit de această pedeapsă. Atacatorul a fost condamnat, de asemenea, să plătească despăgubiri de 3.000 de euro proprietarei animalului, a adăugat Patrice Grillon, care a vorbit în pledoaria lui despre "o vătămare morală a afecţiunii" în urma decesului acestui câine, care făcea parte din familia sa adoptivă de peste opt ani.

"Începem să avem tot mai multe condamnări la închisoare pentru acte de cruzime comise asupra animalelor. Ceea de dovedeşte că magistraţii devin conştienţi de drepturile animalelor şi de opinia publică", a declarat Stephane Lamart, care s-a constituit parte civilă în acest proces alături de Societe Nationale de Defense des Animaux (SNDA).

La finalul audierii, bărbatul atacator, care locuieşte în Bonneuil-sur-Marne, a fost încarcerat.

AGERPRES

×