x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe „Saudiții să plătească, să stăm în Siria!”

„Saudiții să plătească, să stăm în Siria!”

de Şerban Mihăilă    |    06 Apr 2018   •   17:03
„Saudiții să plătească, să stăm în Siria!”
Sursa foto: Staff Sgt. Jason Hull/2nd Brigade Combat Team, 82nd Ai

Președintele american, Donald Trump, a sugerat că Arabia Saudită ar trebui să plătească Statele Unite pentru ca acestea să-ți mențină trupele în Siria. Deși Trump susține că administrația sa își dublează eforturile pentru retragerea militarilor americani, Pentagonul pare să instaleze noi baze de luptă în regiuni strategice de pe teritoriul sirian, în condițiile în care aliații kurzi sunt atacați de armata turcă, iar amenințarea jihadiștilor din Stat Islamic nu a dispărut în totalitate.

Suntem pe punctul să ne atingem obiectivul de a învinge Stat Islamic în Siria și, foarte rapid, în coordonare cu alți jucători din regiune, vom lua o decizie în legătură cu ceea ce urmează să facem”, a declarat șeful Casei Albe, la jumătatea acestei săptămâni. „Arabia Saudită este foarte interesată în privința acestei decizii și le zic: «Vreți să rămânem, atunci poate plătiți»!”, a adăugat președintele Donald Trump, în stilul său inconfundabil, sugerând un aranjament financiar în urma căruia US Army să-și mențină controlul în regiune, dar nu pe banii contribuabililor americani. Întrebat de reporteri dacă înclină să retragă trupele SUA, șeful administrației de la Washington a răspuns: „Am repurtat un succes remarcabil împotriva Stat Islamic. Vom câștiga contra oricui pe plan militar. Dar, câteodată, vine timpul să ne întoarcem acasă și ne gândim serios la acest lucru”. Cu toate acestea, Trump a avertizat că SUA „vor rămâne vigilente” pentru a se asigura că gruparea teroristă Stat Islamic (SI) este distrusă în totalitate.  În ultimele zile, Pentagonul s-a consultat intens cu aliații săi din regiune în privința retragerii militarilor americani desfășurați în Siria timp de aproape patru ani. De altfel, la scurt timp după declarațiile președintelui, emisarul special al lui Trump în cadrul coaliției conduse de SUA contra SI, Brett McGurk, a confirmat că administrația de la Washington face presiuni pentru „o conducere regională” colectivă în vederea soluționării conflictelor din Orientul Mijlociu, între care și cel din Siria. Referindu-se strict la situația din această țară, McGurk a afirmat că, în prezent, „sunt evaluate” operațiunile SUA, însă acest lucru nu afectează „activitățile militare americane” în derulare, în condițiile în care „misiunea noastră nu s-a terminat”. În prezent, peste 2.000 de militari americani sunt staționați în Siria. Săptămâna trecută, Trump a blocat fonduri de peste 200 de milioane de dolari destinate începerii reconstrucţiei în Siria, sumă promisă în februarie de fostul șef al diplomației americane, Rex Tillerson.

Retragere la nivel declarativ?

În pofida tuturor semnalelor declarative asupra unei apropiate retrageri americane din Siria, este puțin probabil ca SUA să repete greșeala din Afganistan, unde fostul lider al Casei Albe, Barack Obama, a decretat încetarea misiunii de luptă, la sfârșitul anului 2014, pentru ca, ulterior, Pentagonul să fie nevoit să-și trimită înapoi contingentele, din cauza reapariției pericolului taliban. De altfel, agenţia de presă oficială turcă Anadolu relata miercuri că SUA au început să construiască două baze în regiunea siriană Manbij şi au trimis întăriri militare în oraşul strategic omonim, pe care Ankara ameninţă să-l atace pentru a alunga milițiile kurde aliate cu americanii.

Să se ocupe alţii acum. În curând, foarte curând, vom pleca din Siria”.

Donald Trump

 

 

×
Subiecte în articol: saudiţii sa plateasca