x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Școlile din Israel, închise din nou din cauza COVID-19

Școlile din Israel, închise din nou din cauza COVID-19

17 Sep 2020   •   22:11
Școlile din Israel, închise din nou din cauza COVID-19

Israelul a închis joi şcolile, cu o zi înainte de a intra în carantină naţională din cauza pandemiei de coronavirus, deoarece infecţiile zilnice au depăşit 4.500, scrie Reuters.

Prima carantină a fost impusă la sfârşitul lunii martie şi a fost ridicată în mai, când numărul de cazuri noi a scăzut la aproximativ 20 pe zi. Liderii israelieni au recunoscut că au ridicat restricţiile prea devreme, sperând să evite daunele economice.

Cea de-a doua perioadă de carantină, care va dura trei săptămâni, coincide cu începutul Anului Nou Evreiesc, Rosh Hashana, în mod tradiţional un moment pentru adunări de familie.

Pentru a preveni infectarea în şcoli, autorităţile israeliene au decis miercuri seară să închidă şcolile joi, cu o zi mai devreme decât era planificat.

Conform noilor reguli, israelienii trebuie să nu plece mai departe de 500 de metri de casă, cu excepţia navetei la serviciu, cumpărături pentru lucruri esenţiale şi plimbări în aer liber pentru exerciţii.

Israelul este prima ţară din lume care a impus pentru a doua oară caranatina naţională de la inceputul pandemiei.

×
Subiecte în articol: scoli israel