x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Scrisoare unui copil de 9 ani către NASA

Scrisoare unui copil de 9 ani către NASA

04 Aug 2017   •   13:42

NASA a anunțat că planifică să angajeze un „ofițer pentru protecția planetară”, ale cărui responsabilități principale includ protejarea iubitei noastre planete de o eventuală amenințare extraterestră, scrie Indy100.

Mai clar, asta implică asigurarea că oamenii care vor pleca în spațiu nu vor contamina alte planete, asteroizi sau luni cu care intrăm în contact. Fericitul angajat va trebui să se asigure și că extratereștrii nu vor afecta planeta noastră.

Descrierea postului spune că „Protecția planetei are legătură cu evitarea contaminării biologice și cu componente organice în explorarea spațială cu echipaj uman sau robotică. NASA menține politicile pentru protecția planetară, care se pot aplica tuturor misiunilor aeriene în spațiu care pot purta, intenționat sau neintenționat, organisme de pe Pământ și componente organice către planete sau alte corpuri ale sistemelor solare, precum și oricărei misiuni care utilizează navete spațiale, care își propun să se întoarcă pe Pământ și în biosfera acestuia cu mostre din obiectivele extratereste de explorare”.

Poziția vine, de asemenea, cu un salariu în valoare de 187.000 de dolari.

Cea mai mare dorință de a fi protectorul planetei o are un băiețel de clasa a patra, Jack Davis. Acesta a scris o scrisoare către NASA în care explică de ce ar trebui să fie luat în considerare pentru această poziție.

„Dragă Nasa,

Numele meu este Jack David și mi-ar plăcea să aplic pentru job-ul de ofițer pentru protecția planetei. Poate că am nouă ani, dar cred că sunt potrivit pentru acest job. Unul dintre motive este că sora mea spune că eu sunt, de asemenea, un extraterestru. Am văzut toate filmele despre spațiu și extratereștii pe care le pot vedea. Am văzut, de asemenea, show-ul Marvel Agents of Shield și îmi doresc să văd filmul Men in Black. Sunt grozav la jocurile video. Sunt tânăr, deci pot să învăț să gândesc ca un extraterestru.

Cu sinceritate,

Jack Davis

Gardian al Galaxiei

Clasa a patra”

 

My friend's son wrote a letter to NASA from funny
×