x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Se redeschide Turnul Eiffel, cu respectarea unor măsuri sanitare stricte pentru vizitatori

Se redeschide Turnul Eiffel, cu respectarea unor măsuri sanitare stricte pentru vizitatori

25 Iun 2020   •   10:08
Se redeschide Turnul Eiffel, cu respectarea unor măsuri sanitare stricte pentru vizitatori

Turnul Eiffel din Paris se redeschide astăzi pentru public, după ce a fost închis pe 13 martie din cauza pandemiei de coronavirus, transmite AFP.  Vizitatorii vor putea urca în turn începând cu ora 10:00 (ora 08:00 GMT).

Vor fi posibile doar vizitele pe scări, până la etajul al doilea. La începutul lunii iulie, dacă situaţia sanitară o va permite, ascensoarele mai mari ar putea fi redeschise până la etajul al doilea.

Redeschiderea se va face cu respectarea unor măsuri stricte de siguranţă, care includ urmarea unor trasee marcate prin săgeţi, purtarea obligatorie a măştilor, limitarea numărului de vizitatori şi respectarea distanţei între persoane.

În perioada restricțiilor, administratorii nu au renunţat la iluminarea nocturnă a edificiului, al cărei punct culminant îl reprezintă farul: două fascicule de lumină care ajung până la o distanţă de 80 de kilometri. Circa 336 de proiectoare contribuie la spectacol, alături de 20.000 de becuri distribuite pe structură pentru a lumina edificiul timp de cinci minute la începutul fiecărei ore nocture.

Turnul Eiffel unul dintre cele mai vizitate monumente din lume, atrâgând circa șapte milioane de vizitatori pe an. 


 

×
Subiecte în articol: turn eiffel paris franta