x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Siria: Damascul anunţă că este de acord, în anumite condiţii, cu o încetare a focului în Idlib

Siria: Damascul anunţă că este de acord, în anumite condiţii, cu o încetare a focului în Idlib

01 Aug 2019   •   21:15
Siria: Damascul anunţă că este de acord, în anumite condiţii, cu o încetare a focului în Idlib

Damascul a anunţat că este de acord, în anumite condiţii, cu o încetare a focului în regiunea Idlib (nord-vestul Siriei), dominată de jihadişti şi bombardată de la finalul lunii aprilie de forţele guvernamentale siriene şi aliatul lor rus, transmite AFP, citând agenţia oficială siriană Sana.

Potrivit unor surse militare, Siria acceptă o încetare a focului în Idlib începând de joi seară cu condiţia ca acordul de dezescaladare (încheiat în septembrie 2018 între Rusia şi Turcia) să fie aplicat.

Anunţul a fost salutat la scurt timp de Moscova.

Bombardată de trei luni de forţele guvernamentale siriene susţinute de aviaţia rusă, provincia Idlib este dominată de jihadiştii Hayat Tahrir al-Sham (HTS, fosta aripă siriană a reţelei teroriste Al-Qaida).

În septembrie 2018, Ankara şi Moscova s-au pus de acord pentru crearea unei 'zone demilitarizate' la Idlib, ce ar urma să servească drept tampon între teritoriile controlate de insurgenţi şi cele deţinute de Damasc.

În cele trei luni de bombardamente din Idlib, provincie cu aproximativ 3 milioane de locuitori, peste 400.000 de persoane au fost strămutate.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: siria idlib