x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Situație explozivă în Irak: Temuta miliţie antiamericană a liderului şiit Moqtada Sadr a fost reactivată!

Situație explozivă în Irak: Temuta miliţie antiamericană a liderului şiit Moqtada Sadr a fost reactivată!

03 Ian 2020   •   15:40
Situație explozivă în Irak: Temuta miliţie antiamericană a liderului şiit Moqtada Sadr a fost reactivată!

Turbulentul lider şiit Moqtada Sadr a dat vineri ordin combatanţilor săi din „Armata lui Mehdi” să „ţină aproape”, reactivând astfel o miliţie oficial destructurată în urmă cu aproape un deceniu şi care a semănat teroare în rândurile soldaţilor americani din Irak, informează AFP şi Reuters.

Moqtada Sadr a făcut acest anunţ pe Twitter, la câteva ore după uciderea la Bagdad, într-un raid american, a influentului general iranian Qassem Soleimani, emisarul Teheranului pentru afaceri irakiene.

La rândul său, premierul demisionar al Irakului, Abdel Abdel Mahdi, a estimat vineri că raidul american în care au fost ucişi generalul iranian Qassem Soleimani şi locotenentul său în Irak, Abou Mehid al-Mouhandis, „va declanşa un război devastator în Irak”.

„Asasinarea unui comandant militar irakian care ocupa un post oficial este o agresiune împotriva Irakului, a statului său, a guvernului şi poporului său”, a afirmat Abdel Mahis într-un comunicat, în condiţiile în care Abou Mehid al-Mouhandis a fost numărul doi ai „Hashd al-Shaabi”, coaliţie paramilitară pro-Iran integrată statului.

Cel puţin opt persoane au fost ucise în noaptea de joi spre vineri, în timpul bombardamentului asupra unui convoi pe aeroportul din Bagdad, la trei zile după atacarea ambasadei americane de către demonstranţi pro-iranieni. Mai multe proiectile au lovit un convoi al „Hashd al-Shaabi”, coaliţie de organizaţii paramilitare preponderent pro-iraniene, care în prezent sunt integrate structurilor statului irakian.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: miliție antiamericana moqtada sadr