x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Situație incendiară în Belarus. Unul dintre liderii opoziției a fost răpit. Și-a rupt pașaportul pentru a nu fi deportat

Situație incendiară în Belarus. Unul dintre liderii opoziției a fost răpit. Și-a rupt pașaportul pentru a nu fi deportat

08 Sep 2020   •   14:29
Situație incendiară în Belarus. Unul dintre liderii opoziției a fost răpit. Și-a rupt pașaportul pentru a nu fi deportat
Sursa foto: Sursa: Hepta

Opozanta Maria Kolesnikova, a fost răpită, aseară, din centrul Minskului de persoane îmbrăcate în civil, cu mască pe față. Televiziunea de stat din această țară a negat însă răpirea, susţinând că aceasta a fost arestată, în această dimineață, în timp ce încerca să fugă din țară, transmite Reuters.

Alți doi opozanți, Anton Rodnenkov și Ivan Kravțov, au reușit să traverseze granița în Ucraina. 

'Kolesnikova este în prezent reţinută. Nu pot spune concret unde se află, dar ea este reţinută', a declarat un purtător de cuvânt al Serviciului de graniţă din Belarus, Anton Bîcikovski.

Alte două opozante ale președintelui Aleksandr Lukașenko, Svetlana Tihanovskaia şi Veronika Ţepkalo, au fost forţate să plece din ţară.

Un responsabil al poliţiei de frontieră din Belarus a spus că trei politicieni de opoziţie belaruşi, printre care și Maria Kolesnikova, ar fi trecut controlul la un punct de frontieră cu Ucraina.

'Nici Anton Rodnenkov, nici Ivan Kravţov, nici Maria Kolesnikova nu intenţionau să părăsească ţara. Erau categoric împotrivă. Ei toţi au ajuns la frontiera cu Ucraina după ce au fost reţinuţi. Ei au fost duşi acolo direct din Centrul de arest preventiv şi, la fel ca în cazul Olgăi Kovalkova, au fost forţaţi să părăsească ţara', a declarat o sursă Interfax, din anturajul poliției de la Minsk.
Acesta a precizat că serviciile speciale ar fi putut înscena o tentativă a Mariei Kolesnikova de a trece ilegal graniţa.

'Cel mai probabil a avut loc o înscenare, o provocare, în cadrul căreia Kolesnikova a fost arestată', a adăugat el.

Maria Kolesnikova, figură de prim-plan a opoziţiei din Belarus, şi-ar fi rupt paşaportul pentru a împiedica încercarea forţelor de securitate belaruse să o deporteze în Ucraina.

'Maria Kolesnikova nu a putut să fie expulzată din Belarus, deoarece această curajoasă femeie a luat măsuri ca să nu poată să treacă frontiera. Ea a rămas pe teritoriul Republicii Belarus. Aleksandr Lukaşenko este personal responsabil pentru viaţa şi sănătatea ei', a declarat Anton Gheraşcenko.

Aceasta și-ar fi rupt pașaportul pentru ca autorităţile de frontieră ucrainene să nu poată să o lase să treacă graniţa, transmite Interfax.

Mai mulţi reprezentanţi ai opoziţiei belaruse au fost arestaţi sau forţaţi să fugă din Belarus după alegerile prezidenţiale din 8 august, după ce Lukaşenko a lansat represalii cu ajutorul forţelor de securitate.

Kolesnikova face parte din Consiliul de coordonare, conceput pentru a asigura tranziţia paşnică a puterii și era ultima dintre cele trei femei politiciene rămasă în Belarus, care şi-au unit forţele înainte de alegerile din 9 august, într-o încercare de schimbare a actualului regim.

Ea a jucat un rol important în timpul manifestaţilor şi de greve ale protestatarilor care îl acuză pe Lukaşenko de trucarea alegerilor.

Lukaşenko acuză puteri străine că ar încerca să-l răstoarne de la putere printr-o revoluţie. La manifestaţii, el a răspuns cu represalii brutale, mulţi dintre cei care au fost arestaţi mărturisind că au fost torturaţi şi bătuţi.

Kolesnikova a lansat un apel către Occident să nu-l recunoască pe Lukaşenko drept preşedinte.

Reprezentanta opoziţiei belaruse din exil, Svetlana Tihanovskaia, a cerut Minskului eliberarea imediată a colaboratoarei sale Maria Kolesnikova.

'Maria Kolesnikova trebuie să fie eliberată imediat, la fel şi toţi membrii Consiliului de coordonare şi deţinuţii politici reţinuţi anterior'.
 

×