x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Soţia şeicului a fugit din EAU

Soţia şeicului a fugit din EAU

02 Iul 2019   •   10:30
Soţia şeicului a fugit din EAU

Soţia şeicului din Dubai, Mohammed bin Rashid al-Maktoum, a fugit din Emiratele Arabe Unite (EAU) împreună cu copiii şi cu 31 de milioane de lire, a anunțat site-ul publicaţiei „Daily Star”. Prinţesa Haya, în vârstă de 45 de ani, ar fi fugit la Londra, a relatat imediat și site-ul publicației „Mirror Online”. Alte publicaţii au transmis însă că prințesa s-ar fi refugiat în Germania. Prinţesa ar fi cerut azil şi ar fi depus deja actele pentru divorţ. În urma incidentului, ar fi izbucnit o criză diplomatică între Germania şi EAU, unde șeicul este vicepreşedinte şi prim-ministru, precum şi conducătorul oraşului Dubai. El ar fi cerut autorităţilor germane să o înnapoieze pe prinţesă şi pe copiii lor, însă Berlinul ar fi refuzat această solicitare. Şeicul, în vârstă de 69 de ani, şi-ar fi acuzat soţia de infidelitate, într-o postare de pe Instagram. Anul trecut, Prinţesa Latifa, una dintre fiicele șeicului, a fugit şi ea din Dubai, acuzând familia regală de „tortură”.

 

×