x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Spania vrea să vaccineze circa 53% din populație până la sfârșitul lunii iulie

Spania vrea să vaccineze circa 53% din populație până la sfârșitul lunii iulie

06 Apr 2021   •   18:25
Spania vrea să vaccineze circa 53% din populație până la sfârșitul lunii iulie

Spania vrea să vaccineze circa 53% din populație până la sfârșitul lunii iulie și 70% până la sfârșitul lunii august, a declarat premierul Pedro Sanchez, citat de Reuters.

"Ritmul vaccinării se va accelera în aprilie şi apoi în fiecare lună vom îmbunătăţi ritmul de vaccinare, faţă de luna precedentă", a declarat prim-ministrul. Acesta a precizat că startul lent al campaniei a fost provocat întârzierii livrărilor tratamentului produs de AstraZeneca.

Până la finele lunii iule se vor imuniza 47 de milioane de persoane.

Starea de urgență se încheie pe 9 mai în această țară, după șase luni de la instituire.

Spania va primi 87 de milioane de doze de vaccin anti-COVID19 în perioada aprilie-septembrie, volumul livrărilor în al doilea trimestru urmând să depășească de 3,5 ori nivelul din ianuarie-martie.

×
Subiecte în articol: Spania vaccinare COVID