x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Spionii ruşi din SUA transmiteau informaţii cu ajutorul site-urilor de socializare

Spionii ruşi din SUA transmiteau informaţii cu ajutorul site-urilor de socializare

de Corina Andriuta    |    30 Iun 2010   •   00:00
Spionii ruşi din SUA transmiteau informaţii cu ajutorul site-urilor de socializare

Două din cele 11 persoane arestate în SUA, pentru spionaj în favoarea Rusiei, aveau conturi pe saiturile de socializare. Prin in ermediul acestora, chiar a pozelor postate acolo, FBI crede că erau transmise multe informaţii către Rusia.



Absolventul Universităţii de Stat din Amur şi al Universităţii Politehnice, Mihail Semenko, 27 de ani, avea, susţine FBI , o acoperire perfectă.  În ochii lumii era un utilizator pasionat al site-ului de socializare “Odniklassniki”, loc unde avea şi 50 de prieteni, informează RIA Novosti. Conform datelor existente,  Semenko călătorea mult în SUA, pentru ca apoi să îşi expună fotografiile realizate pe aceste site-uri. De altfel, în pagina sa din site-ul Linkedin el se prezenta drept lucrător în domeniul turistic.

Prietena sa, Iulia, povesteşte că a făcut cunoştinţă cu el în anul 2000 în oraşul Nijnii Novgorod. Mihail este poliglot, cunoaşte multe limbi străine, iar după terminarea studiilor a lucrat o perioadă în China, a povestit Iulia pentru  site-ul LifeNews.

Este de remarcat că unul dintre factorii decisivi în demascarea lui Semenko a fost chiar activitatea din China. Chiar acolo l-au desconspirat agenţii americani. Sub pretextul transmiterii către el de“acte importante ” şi a legăturilor de prietenie realizate ulterior, Semenko s-a desconspirat.

- Nu ne-am întâlnit la Beijing în 2004? L-a întrebat un agent FBI pe Mihail
- Este posibil, dar cred că totuşi ne-am întâlnit în Harbin, a răspuns Semenko


Mai târziu, un astfel de dialog s-a dovedit că este un fel de parolă pentru “spioni”, informează sursele americane mass-media.  Acest tip de tehnică de abordare a spionilor ruşi, considerată învechită, chiar replică de filme de aventură,  a fost descrisă de către FBI ca fiind folosită de agenţii arestaţi duminică, pe teritoriul SUA.


Între timp, un album foto cu caracter personal al unui alt membru al "reţelei de spionaj”, Anne Chapman, 28 de ani,  plasat pe Facebook, a provocat senzaţie in presa americană de scandal. Mulţi au catalogat aceste poze ca fiind sexuale. Chapman avea pe Facebook mai mult de 180 de prieteni.

Potrivit LifeNews, Anna Chapman este cunoscută în Rusia drept o femeie de afaceri. A fost căsătorită cu un englez, fiu de preşedinte al reţelei de hipermarketuri „Auchan” în Europa. Presa americană spune că la momentul arestării, frumoasa spioană avea o afacere online de imobiliare cu active de 2 milioane de dolari.



Din spuse apropiaţilor lui Chapman, ea trăia numai din afaceri. Era genul de afacerist interesat de promovarea ideilor noi şi de dezvoltarea propriului job.


În SUA , Chapman a venit în februarie 2010. Motivul oficial dat  pentru arestarea sa a fost faptul că în mod repetat a fost văzută în apropierea unui oficial rus. Se presupune că în acele momente ea îi transmitea diverse informaţii. Avocatul femeii de afaceri a declarat că nu este vinovată. Mai mult de atât, când un agent a încercat să o recruteze ca fiind spion rus, „ea a povestit totul poliţiei”.

Chiar dacă este considerat ca fiind cel mai iportant caz de spionaj pro Rusia din ultimile decenii, acesta, spune presa rusă, este cusut cu aţă albă. Nu numai în cazurile lui Semenko şi Chapman apar îndoieli faţă de activitatea de spioni.

De exemplu, fiul jurnalistei Vicky Peláez ,care a fost arestată, a spus că mama sa „nu a fost niciodată în Rusia”, informează Utro.ru. “Aceste acuzaţii care au fost aduse mamei mele de spionaj în favoarea Rusiei sunt absurde şi au ca scop să pună capăt cariei sale de jurnalist”, a spus fiul acestei jurnaliste cunoscute pentru opiniile extrem de negative la adresa SUA.

În 1985 jurnalista a fost concediată de către un post de televiziune din Peru şi, apoi, acuzată că şi-a înscenat propria răpire. 

În opinia presei mexicane, titrează topnews.ru,  este la fel de absurdă şi arestarea soţului jurnalistei, care are 65 de ani. Juan Lazaro s-a născut în Uruguay, a lucrat mulţi  ani ca profesor de ştiinţe politice la una din universităţile din SUA. După ce s-a pensionat a colaborat cu ziarul El Diario/La prensa.




Duminică, poliţia SUA a reţinut 10 persoane care sunt acuzate de spionaj în favoarea Rusiei, iar mai târziu în Cipru a fost reţinută şi cea de a 11-a persoană.


×
Subiecte în articol: externe