x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe State NATO poartă negocieri cu talibanii pentru a permite funcţionarea Aeroportului din Kabul

State NATO poartă negocieri cu talibanii pentru a permite funcţionarea Aeroportului din Kabul

27 Aug 2021   •   20:35
State NATO poartă negocieri cu talibanii pentru a permite funcţionarea Aeroportului din Kabul

State din cadrul Alianţei Nord-Atlantice poartă negocieri cu Mişcarea talibanilor afgani pentru a permite funcţionarea Aeroportului din Kabul după retragerea trupelor occidentale, pe 31 august, informează agenţia Reuters.

"Un stat funcţional, o economie funcţională, un guvern care aibă cât de cât vreo relaţie cu restul lumii, toate aceste lucruri necesită un aeroport comercial funcţional. Suntem în discuţii cu talibanii în acest sens", a declarat Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american.

De asemenea, Pentagonul a transmis că unele state occidentale vor să colaboreze cu Mişcarea talibanilor afgani pentru a menţine deschis Aeroportul din Kabul după data de 31 august, când vor fi retrase trupele occidentale.

Germania, Franţa, Spania, Canada şi Olanda au anunţat deja oprirea operaţiunilor de evacuare din Afganistan. Dar Markus Potzel, fostul emisar german pentru Afganistan, negociază cu talibanii menţinerea deschisă a Aeroportului din Kabul după 31 august.

De asemenea, o delegaţie guvernamentală din Franţa a avut întâlniri, vineri, în Qatar, cu reprezentanţi ai Mişcării talibanilor afgani, discuţiile concentrându-se pe situaţia de securitate din zona Aeroportului din Kabul.

(sursa: Mediafax)

×