x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA ar urma să aibă 134.000 de decese cauzate de coronavirus, dublu față de precedentele estimări

SUA ar urma să aibă 134.000 de decese cauzate de coronavirus, dublu față de precedentele estimări

05 Mai 2020   •   08:22
SUA ar urma să aibă 134.000 de decese cauzate de coronavirus, dublu față de precedentele estimări
Sursa foto: pixabay.com

Ultimele estimări citate de Casa Albă prognozează că în Statele Unite 134.000 de oameni vor muri de COVID-19. Cifra este de două ori mai mare decât cea prezentată la precedentele estimări, scrie CNN.

Estimările realizate de Institutul de Metrică şi Evaluare a Sănătăţii de la Universitatea din Washington au prezis că se vor înregistra alte 72.433 de decese începând de luni dimineaţă.

În mod similar, o estimare a administraţiei Trump, obţinută de The New York Times, proiectează o creştere a cazurilor de coronavirus şi a deceselor în săptămânile următoare. Se estimează că se va ajunge la aproximativ 3.000 de decese zilnic la nivelul întregii ţări până la 1 iunie.

Săptămâna trecută, aproximativ 2.000 de persoane au murit zilnic în SUA, conform datelor de la Johns Hopkins University.

Această creştere a numărului estimat al deceselor este legată de decizia de a relaxa restricţiile de distanţare socială şi o creştere a mobilităţii în SUA după ce mai multe state, inclusiv Florida, Colorado, Indiana, Nebraska şi Carolina de Sud, au redus restricţiile în încercarea de a reporni economia şi de a calma populaţia neliniştită.

Luni noaptea, Statele Unite aveau 1.211.838 de persoane testate pozitiv pentru noul coronavirus şi 69.709 de decese. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.112 de noi decese şi 23.716 cazuri.

SUA au efectuat 7.458.116 de teste şi înregistrează o medie de 211 decese la milionul de locuitori.

Sursa: Mediafax

×