x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA preconizează sancţiuni împotriva Rusiei pentru susţinerea acordată regimului Maduro în Venezuela

SUA preconizează sancţiuni împotriva Rusiei pentru susţinerea acordată regimului Maduro în Venezuela

07 Ian 2020   •   09:03
SUA preconizează sancţiuni împotriva Rusiei pentru susţinerea acordată regimului Maduro în Venezuela

Statele Unite ale Americii intenţionează să adopte sancţiuni împotriva Rusiei, pentru a contracara susţinerea acordată de Moscova regimului preşedintelui venezuelean Nicolas Maduro, a anunţat luni un înalt responsabil american, informează AFP.

"Studiem îndeaproape rolul Rusiei şi nu vom permite nivelul de susţinere pe care l-am văzut în ultimul timp fără să reacţionăm", a declarat reprezentantul special al SUA pentru Venezuela, Elliot Abrams. "Preconizăm sancţiuni economice suplimentare împotriva unor entităţi şi indivizi", a spus el.

SUA au adoptat o serie de sancţiuni împotriva Venezuelei după realegerea lui Maduro în 2018, în urma unui scrutin prezidenţial denunţat drept fraudulos.

Abrams, care nu a detaliat natura sancţiunilor preconizate, a precizat că SUA supraveghează cu atenţie rolul Rusiei în Venezuela.

Potrivit lui, Rusia este interesată în special de "economia petrolieră" a Venezuelei, în timp ce regimul Maduro şi-a sporit dependenţa de Moscova în ultimul an. "Companiile ruse operează acum mai mult de două treimi, mai mult de 70% din petrolul venezuelean. Prin urmare, rolul Rusiei creşte ca importanţă", a subliniat el.

Elliot Abrams a admis că Washingtonul a subestimat sprijinul primit de Nicolas Maduro din partea Rusiei şi a Cubei, afirmând că aceste două ţări au trimis în Venezuela mii de agenţi de informaţii.

Asistenţa cubaneză şi rusă "este, cred eu, pilonul de susţinere cel mai important al regimului, fără care el (regimul) nu ar mai fi acolo", a subliniat Elliot Abrams. Maduro "nu mai are (în susţinerea sa) decât Rusia, Cuba, China şi câteva dictaturi bizare de prin lume, însă el pierde susţinerea nu doar a dreptei, nu doar a centrului, ci şi a stângii din America Latină", a mai afirmat Abrams.

SUA îl susţin şi l-au felicitat duminică pe liderul opoziţiei Juan Guaido pentru realegerea lui în fruntea Parlamentului din Venezuela de către parlamentarii opoziţiei, în timp ce un rival revendică de asemenea fotoliul de preşedinte al Parlamentului.

În ceea ce-l priveşte pe Maduro, el a recunoscut imediat "victoria" acestui candidat rival, Luis Parra, exprimându-şi bucuria că Juan Guaido a fost "înlăturat".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: sua sanctiuni Rusia