x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA şi Germania susţin independenţa energetică a statelor est-europene

SUA şi Germania susţin independenţa energetică a statelor est-europene

22 Iul 2021   •   20:30
SUA şi Germania susţin independenţa energetică a statelor est-europene

SUA şi Germania și-au asumat angajamentul, în cadrul acordului privind gazoductul Nord Stream 2, aplicării de măsuri pentru consolidarea independenţei energetice a ţărilor din Europa Centrală şi de Est, inclusiv prin eventuale sancţiuni care să limiteze exporturile energetice ruse.

"Statele Unite şi Germania sunt unite în determinarea de a trage la răspundere Rusia pentru agresiunile şi activităţile negative, prin impunerea de costuri, prin intermediul sancţiunilor şi altor instrumente. Ne angajăm să colaborăm, prin noul Dialog la Nivel Înalt SUA-UE şi prin canale bilaterale, pentru a asigura că Statele Unite şi Uniunea Europeană rămân pregătite, inclusiv prin instrumente şi mecanisme corespunzătoare, pentru a răspunde împreună la agresiunile Rusiei şi la activităţile negative, inclusiv la eforturile de a utiliza energia ca armă. Dacă Rusia va încerca să utilizeze energia ca armă sau să comită agresiuni suplimentare împotriva Ucrainei, Germania va lua măsuri la nivel naţional şi va insista pentru măsuri concrete la nivel european, inclusiv sancţiuni, pentru a limita capacităţile ruse de export în Europa în sectorul energetic, inclusiv în domeniul gazelor şi/sau al altor sectoare relevante din punct de vedere economic. Acest angajament este menit să asigure că Rusia nu va utiliza abuziv niciun gazoduct, inclusiv Nord Stream 2, pentru a atinge scopuri politice agresive prin utilizarea energiei ca armă", se arată în Declaraţia comună SUA-Germania, publicată pe site-ul Departamentului de Stat de la Washington.

"Susţinem securitatea energetică a Ucrainei şi a Europei Centrale şi de Est, inclusiv principiile-cheie prevăzute în Al Treilea Pachet Energetic UE privind diversificarea şi securizarea surselor de energie. (...) În cadrul Parteneriatului Climatic şi Energetic SUA-Germania, am decis să înfiinţăm un pilon pentru susţinerea tranziţiei energetice în economiile emergente. Acest pilon va include concentrarea pe susţinerea Ucrainei şi a altor economii din Europa Centrală şi de Est. Aceste eforturi nu vor contribui doar la acţiunile de contracarare a schimbărilor climatice, ci vor susţine şi securitatea energetică europeană prin reducerea cererii pentru energie rusească", precizează Washingtonul şi Berlinul.

"Statele Unite şi Germania exprimă susţinerea puternică pentru Iniţiativa celor Trei Mări şi pentru consolidarea conectivităţii infrastructurii şi securităţii energetice în Europa Centrală şi de Est. Germania se angajează să extindă angajamentul faţă de Iniţiativă prin intenţia de a susţine financiar proiecte ale Iniţiativei celor Trei Mări în domeniile securităţii energetice şi energiilor regenerabile. În plus, Germania va susţine proiecte de interes comun în sectorul energetic prin intermediul bugetului UE, prin contribuţii de până la 1,77 miliarde de dolari în perioada 2021-2027. Statele Unite menţin angajamentul de a investi în Iniţiativa celor Trei Mări şi continuă să încurajeze investiţiile concrete de către statele membre şi de către alte părţi", subliniază Statele Unite şi Germania.

Mediafax

×
Subiecte în articol: sua germania nordstream