x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA - Un nou atac de rechin pe o plajă din Florida, al treilea în 72 de ore

SUA - Un nou atac de rechin pe o plajă din Florida, al treilea în 72 de ore

30 Iul 2019   •   19:41
SUA - Un nou atac de rechin pe o plajă din Florida, al treilea în 72 de ore

Un tânăr de 18 ani a fost muşcat de mână de un rechin luni, în timp ce făcea surf pe plaja din New Smyrna (Florida, SUA), aceeaşi pe care s-au produs sâmbătă alte două atacuri similare, potrivit mass-media locale citate de EFE.

Reed Zipperer a primit primul ajutor pe plajă după care a reuşit să-şi conducă maşina până la spital unde i-au fost aplicate 19 puncte de sutură pentru a închide rana, informează Telemundo.

Pe plaja din New Smyrna un rechin l-a atacat sâmbătă 27 iulie pe Willian Angel, un turist de 49 de ani când plutea pe valuri pe o placă (bodyboading). Rechinul l-a muşcat de picior.

Potrivit mass-media locale, statisticile arată că New Smyrna Beach este "capitala atacurilor de rechin" a lumii. Se estimează că există un rechin de 3 metri lungime pentru fiecare persoană care face baie în mare.

Tot sâmbătă, pe plaja din Jacksonville, la 170 km nord de New Smyrna, surfer-ul profesionist Frank O'Rourke, de 23 de ani, a fost muşcat de braţ de un rechin mai mic care a sărit din apă în timp ce el practica sportul său preferat.

Florida este statul unde se produc cele mai multe atacuri de rechin din SUA, cu 269 de cazuri între 2000 şi 2009 şi 218 din 2010 şi până în 2019, potrivit International Shark Attack File a Universităţii din Florida.

Totuşi, în ultimii 20 de ani doar 17 atacuri ale rechinilor asupra oamenilor au fost mortale, deşi a crescut considerabil numărul persoanelor care realizează activităţi recreative sau sportive în mare.

În întreaga lume media este de şase decese pe an, ca urmare a atacurilor de rechin.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: sua rechin